Patriarhul Constantinopolului Bartolomeu, intr-o scrisoare de protest atrage atenţia Arhiepiscopului Atenei asupra pericolului pe care il prezintă depăşirea atribuţiilor canonice şi organizarea unor activităţi în teritorii care nu se află sub jurisdicţia canonică a Bisericii Autocefale a Greciei. Incidentul a survenit in urma anunţării organizării de către Arhiepiscopia Greciei a unui concurs paneuropean la nivelul scolilor pe tema "Apostlul Pavel, Apostol al Greciei şi Cyprului, apostol al Europei". Arhiepiscopului Hristodulos i se reproşează o atitudine de imixtiune ce ar avea intenţi ascunse şi care poate pune în pericol Unitatea turmei.

Textul integral al scrisorii în cauză poate fi citit la adresa www.rnn.gr
Informează: www.orthodoxie.com

Reuniunea comitetului de redacţie al Comisiei mixte pentru dialog între Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică

 

    În  zilele de 1 şi 2 martie s-a reunit la Roma comitetul de redacţie al Comisiei mixte de  dialog între Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică, pentru a finaliza partea din proiectul de dialog discutată la Belgrad privind raportul dintre autoritate şi catolicitate.  Textul va fi propus pentru discutare în sesiunea plenară a comisiei mixte care va avea loc în octombrie 2007 la Ravena în Italia. Membrii ortodocşi ai acestei comisii sunt Episcopii Kalistos Ware din partea Patriarhiei Constantinopolului, Episcopul Hilarion Alfezev din partea Patriarhiei Moscovei şi Părintele Arhidiacon Ioan Ică Jr din partea Patriarhiei Române.

                                                                                                                               informează www. orthodoxie.com

Într-o scrisoare adresată Patriarhului Moscovei, Arhiepiscopul Atenei s-a exprimat cu privire la modul în care Episcopul Vasile (Osborne) a fost primit în Patriarhia Constantinopolului, fără acordul Sinodului din care făcea parte. Intâistătătorul Bisericii Greciei a atras atenţia asupra faptului că Biserica Ortodoxă trebuie să încurajeze colaborarea constructivă între jurisdicţiile naţionale din Diaspora ortodoxă si că este foarte importantă respectarea tradiţiei canonice în relaţiile dintre Bisericile autocefale.

Informează  Biroul Patriarhiei Moscovei la Bruxelles.

Administrarea Sfintei Taine a Mirungerii

Săvîrşitorii Sfintei Taine a Mirungerii sînt episcopul şi preotul. Nici un alt membru al clerului şi nici un laic creştin nu au dreptul să administreze această Sfîntă Taină.

Pentru ratiuni pastorale şi pentru a da posibilitate copiilor să-şi însuşească elementele credinţei, în Biserica Apuseană, s-a introdus, ca o inovaţie, rînduiala potrivit căreia, ungerea cu Sfîntul Mir este rezervată numai episcopului, preotul putînd-o săvîrşi numai cu autorizaţia acestuia, în cazuri excepţionale sau pe răspundere proprie, atunci cînd nu-i permit împrejurările să obţină încuviinţarea episcopului.

Cei îndreptăţiţi să primească Sfînta Taină a Mirungerii sînt cei botezaţi în mod valid. Aceştia pot fi de orice vîrstă, dreptcredincioşi care se află în Biserică, şi ereticii care se reîntorc la Sfînta Biserică pe care o părăsiseră după ce primiseră în sînul ei botezul valid.

In cazul celor dintîi, Mirungerea se administrează îndată după botez.

 Protestanţii nu recunosc caracterul de Taină al Mirungerii. Confirmaţiunea are la ei caracterul de simplă ceremonie religioasă, cu scop pedagogic-educativ, pe care o săvîrşesc la vîrsta de 14 ani, după o prealabilă instruire religioasă a celor botezaţi anterior.

In cazul celor care se reîntorc la Biserica Ortodoxă sau se convertesc având botezul valid, Mirungerea se administreaza numai după ce se leapădă de erezie şi dau mărturisesc credinţa pe care o mărturiseşte Biserica. In cazul acestora, ungerea cu Sfîntul Mir se repetă (can. 7 II ec.; 95 VI ec.; 7 Laod.; 1 Vasile cel Mare).

La administrarea Sf. Taine a Mirungerii se foloseşte Sfîntul şi Marele Mir, a cărui sfinţire este rezervată episcopului (can. 6 Cart.) dar obiceiul a schimbat această rînduială canonică cu aceea că dreptul de a sfinţi Marele Mir este rezervat numai întîistătătorilor Bisericilor autocefale sau altor ierarhi de grad superior, ca mitropoliţi sau episcopi cărora li s-a recunoscut sau conferit acest drept în chip de privilegiu. Intr-o vreme patriarhul ecumenic a încercat să-şi rezerve acest drept pentru întreaga Biserică Ortodoxă.

In ce priveşte vîrsta la care se administrează Sf. Taină a Mirungerii, nu există altă rînduială decît aceea că ea se poate administra la orice vîrstă sau la vîrsta la care se administrează şi Sf. Botez pentru că s-a statornicit încă din Biserica veche, practica administrării ei îndată după Sf. Botez.

Sf. Taină a Miningerii nu produce efecte canonice pentru cei cărora li se administrează îndată după Sf. Botez, ci numai pentru cei cărora li se administrează, dacă se reîntorc la Biserică de la erezie. Deci, în cazul acestora, efectul canonic al Tainei Mirungerii este redobîndirea calităţii de membru al Bisericii.

Taina Mirungerii  întăreşte pe cel botezat în viaţa sa spirituală şi religioasă_r însă ea nu constituie o Taină accesorie  a Sf. Botez, fără de care singură Taina Sf. Botez nu şi-ar produce efectele în chip deplin.  Oricine a primit Sf. Botez devine cu adevărat membru deplin al Bisericii, cu toate drepturile.

ADMINISTRAREA SAU EXERCITAREA LUCRARII SFINŢITOARE

 

Administrarea puterii sfinţitoare s-au sacramentale constituie acea lucrare prin care se sfinţeşte viaţa credincioşilor, împărtăşindu-li-se atât harul Sfintelor Taine, cât şi al ierurgiilor. Aceasta este lucrarea principală şi ţine de administrarea puterii sfinţitoare.

 

B. ADMINISTRAREA SFINTELOR TAINE

 

 

1. Administrarea Sf. Taine a Botezului

 

Împărtăşirea Sf. Taine a Botezului, este primul act prin care se manifestă lucrarea sfinţitoare a Sfintelor Taine. Ea nu împărtăşeşte însă vreunui membru al Bisericii, ci unei persoane care încă nu face parte din Biserică. Normele canonice sau rînduielile, care trebuie să fie observate la săvîrşirea Sf. Botez, se împart în patru categorii şi.anume: în norme sau rînduieli privitoare la cei care au dreptul să săvîrşească Botezul; în norme privitoare la cei care pot primi Botezul; în norme privitoare la săvîrşirea Botezului însuşi şi în norme privitoare la efectele administrării Sf. Taine a Botezului.

a) In privinţa săvîrşitorului Sf Taine a Botezului aceste norme  prevăd că_f în mod obişnuit, Botezul se săvîrşeşte de către episcop şi de către presbiter, putând fi ajutat nu numiai prin prezenţă, ci şi prin împreună lucrare harică de către diacon.

În cazurile cind nu este posibil să săvîrşească această Sf. Taină un episcop sau un presbiter, ea poate fi săvîrşită şi de un diacon sau chiar şi de către un laic, bărbat sau femeie; ori de un monah sau de o monahie, dacă aceştia sînt ei înşişi botezaţi în mod valid şi nu sînt eretici. Pe cind episcopul şi preotul  au calitatea harică deplină de a săvîrşi Sf. Taină a Botezului, toţi ceilalţi săvîrşitori posibili, au calitate harică nedeplină, care-i îndreptăţesc totuşi ca în cazuri de necesitate să-1 săvîrşească (can. 46—50 aj; 44—45 Sf. Nichifor Mărturisitorul).

In cazul cînd un botez este săvîrşit în condiţii excepţionale — din necesitate — de alt creştin decît de un episcop sau de un preot, el se socoteşte botez valid, prin iconomie, adică pe baza socotintei tradiţionale şi acceptată de întreaga Biserică, încă din vechime, că nu trebuie închisă nimănui uşa mîntuirii şi că ceea ce lipseşte cu ocazia săvîrşirii acestei Sf. Taine, celor care o săvîrşesc, fără a avea starea harică de episcop sau de presbiter, se împlineşte prin lucrarea directă a Domnului care vrea ca tot sufletul să se mîntuiască (loan 17, 21).

Odată săvîrşit botezul acesta de necesitate sau prin iconomie, se mai pot citi de către episcop sau  de către preot  cel mult unele rugăciuni. (Can. 46—50 ap.).

Nu au calitatea de a săvîrşi botezul nici un cleric şi nici un creştin care au căzut în erezie (can. 68 ap.). Au însă această calitate toţi clericii, chiar dacă sînt supuşi vreunei pedepse sau sînt opriţi de la cele  sfinte, ori chiar dacă sînt caterisiţi, însă pentru alt motiv decît pentru erezie căci prin erezie ei cad din har şi îşi pierd calitatea de membri ai Bisericii, nemaiavînd astfel posibilitatea de a transmite harului sfinţitor sau de a mijloci pentru alţii.

 

b) În privinţa primitorului Sf. Taine a Botezului, rînduielile tradiţionale şi canonice ale Bisericii prevăd că acesta poate fi orice fiinţă umană în viaţă, fie copil, fie adolescent, fie de altă virsta şi sex (can. 2, 14, I ec.; 78 Trul.,- 19, 46 Laod.; 110 Cart).

In cazul cînd persoanele care urmează a primi Sf. Botez sunt nevîrstnice şi nu pot mărturisi ele însele credinţa creştină, trebuie sa fie asistate de altă persoană dreptcredincioasă, care îndeplineşte rostul de părinte sufletesc al noului bo-tezat. Persoana aceasta se cheamă naş, iar faţă de el, persoana pe care o asistă la botez, dobîndeşte numele de fin. Între ambele persoane, adică între naş şi între fin, precum şi între rudele de sînge ale acestora se stabileşte o înrudire cu caracter religios care se numeşte năşie (can. 57 Trul.)

Naşii trebuie să fie creştini dreptcredincioşi de preferat de acelaşi gen cu pruncul, valid botezaţi. Este interzis să fie naşi cei nebotezaţi, cei eretici sau cei de alte confesiuni sau credinţe religioase, pentru că ei trebuie să prezinte garanţia atît că mărturisesc, la botezul finului lor, dreapta credinţă, cît şi că îi vor da îndrumarea şi sprijmul necesar de a creşte şi de a se forma în această credinţă.

In privinta botezului copiilor, există alte norme canonice şi anume: unele care impun îndatorirea de a fi botezaţi imediat copiii nounăscuţi, dacă se află în primejdie de moarte (ean. 38 Nichif. Mărt.); apoi altele care impun pedeapsa anatemei pentru cei care refuză să boteze copiii (can. 110 Cart.), precum_:şi alte norme_: referitoare la copiii născuţi din căsătorii mixte sau din părinţi necreştini :

Chestiunea botezului copilor a fost controversată în   Biserica veche, dar ea a fost soluţionată în mod pozitiv, pe cale practică şi apoi prin canoane (can. 31, 56, VI ec.), stabilindu-se, în privinţa lor rînduiala aeare se păstrează pînă astăzi în Biserici.

Din epoca postapostolică s-a introdus rînduiala ca persoanele ajunse la starea conştiinţei de sine, dacă îşi manifestau dorinţa de a primi botezul, sa fie trecute prin mai multe trepte sau stări premergătoare Botezului şi anume: mai întâi să li se dea un nume creştinesc, apoi să fie supuşi catehizării, adică să intre în categoria catehumenilor, în care trebuiau să rămână un anumit timp (can. 14  I ec.).

 

Altă categorie aparte o formau cei al căror botez nu era sigur. In cazul lor, fie că erau copii care nu puteau mărturisi că au fost sau nu botezaţi, fie că erau adulţi care nu aveau siguranţa că au primit un botez valid, Sf. Botez se săvîrşea folosindu-se o formulă deosebită prin care se face rezerva că Sf. Botez se săvîrşeşte numai dacă primitorul nu a fost botezat în mod valid (can. 72 Cart.  84, VI. ec.).

Canoanele mai prevăd şi alte categorii de primitori ai Botezului, dintre care mai menţionăm pe eretici sau pe cei ce au primit Botezul de la eretici.

Sunt eretici care primiseră Botezul în mod valid şi deveniseră membri ai Bisericii, iar apoi au căzut în erezie, iar alţii care n-au primit Botezul Bisericii, ci numai botezul săvîrşit de eretici, adică un botez formal care nu i-a făcut părtaşi de harul St Botez.

În cazul reprimirii în Biserică a celor din prima categorie (eretici valid botezaţi) , ei nu mai sînt rebotezaţi, ci li se cere doar să se lepede de erezie, după care sînt unşi cu Sf. Mir (can. 7 II ec. , can. 95, VI ec.).

In cazul celor din a doua categorie(botezaţi de eretici), însă, atît rînduielile bisericeşti tradiţionale, cît şi cele cuprinse în mai multe canoane, obligă sub pedeapsa caterisirii, ca botezul lor să nu fie primit, iar cei aflaţi în această situaţie să fie botezaţi, pentru că în asemenea cazuri nu se repetă botezul, ci el se săvîrşeşte în chip valid asupra cuiva, care nu fusese botezat de fapt.

 

Mai amintim că în Colecţia de canoane exista şi o dispoziţie care interzice botezarea celor morţi (can. 18 Cart.).

 

c) In privinţa săvîrşirii Sf. Botez rînduielile tradiţionale ale Bisericii au statornicit şi canoanele au confirmat, prin norme precise să se urmeze întocmai ceea ce a porunicit Donmnul care le-a cerut Sfinţilor Săi Apostoli să săvîrşească Botezul în numele Sfintei Treimi, prin cuvintele: «Mergînd, învăţaţi toate neamurile, botezîndu-i pe ei în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh» (Mat. 28, 19). De asemenea, tot pe baza practicii şi a normelor canonice, s-a statornicit ca botezul să fie săvîrşit prin trei afundări (can. 50 ap.; can 7 II ec., 91 Vasile cel Mare).

Odată săvîrşit în mod valid,Botezul nu se mai repetă, sub pedeapsa caterisirii (can. 47. ap. j 48 Cart.).

Locul unde se săvîrşeşte Sf. Botez este biserica. Săvîrşirea lui în altă parte se poate face numai cu aprobarea episcopului, în caz contrar se prevede pedeapsa caterisirii (can. 31, 59 VI ec. 12, I—II).

în privinţa ritualului botezului, canonul 91 al Sf. Vasile cel Mare dispune că trebuie să se procedeze mai întîi la binecuvîntarea apei, a untdelemnului şi a celui ce vine la botez, apoi la lepădarea de satana, la ungerea cu untdelemn şi în cele din urmă la săvîrşirea Botezului propriu-zis, prin afundarea de trei ori în apă, rostindu-se formula consacrată.

d) Normele care se ocupă de efectele Botezului, arată că cel botezat devine membru al Bisericii, devenind astfel subiect de drepturi şi de îndatoriri în Biserică. In această calitate şi numai în această calitate, el poate primi şi celelalte Sf. Taine şi ierurgii ale Bisericii.

Stergerea păcatului originar, prin Botez nu se pierde şi nici chiar prin erezie nu se mai recade în starea de păcat originar.

Lucrarea  Sfîntului Botez nu depăşeşte starea persoanei care-1 primeşte şi nu se extinde asupra urmaşilor săi, care — prin urmare — se nasc şi ei cu păcatul originar.

În cazul împărtăşirii acestei Sfinte Taine celor bolnavi, sau aşanumiţilor clinici, respectivii sînt opriţi de a deveni clerici (can. 80 Ap.; 2.1 ec. 12 Neo-cez.; 3 Laod, ; 10 Sard.). Aceasta nu pentru că ar fi un botez nedeplin, ci pentru ca se presupune că au primit Taina botezului prin iconomie, fără pregătirea cuvenită.

 

Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor
Publicată în Monitorul oficial Partea I, nr. 11/8.01.2007

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 1. – (1) Statul român respectă şi garantează dreptul fundamental la libertate de gândire, de conştiinţă şi religioasă al oricărei persoane de pe teritoriul României, potrivit Constituţiei şi tratatelor internaţionale la care România este parte.
(2) Nimeni nu poate fi împiedicat sau constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrară convingerilor sale, şi nici nu poate fi supus vreunei discriminări, urmărit sau pus într-o situaţie de inferioritate pentru credinţa, apartenenţa sau neapartenenţa sa la o grupare, asociaţie religioasă sau uncult ori pentru exercitarea, în condiţiile prevăzute de lege, a libertăţii religioase.
Art. 2. – (1) Libertatea  religioasă  cuprinde dreptul oricărei  persoane   de a avea sau  de a adopta o  religie,  de a şi-o manifesta  în mod  individual sau  colectiv,  în public sau  în particular,  prin practicile şi  ritualurile specifice  cultului,  inclusiv prin educaţie  religioasă,  precum şi  libertatea  de a-şi  păstra  sau schimba  credinţa  religioasă.
(2) Libertatea de a-şi manifesta credinţa religioasă nu poate face obiectul altor restrângeri decât al celor care sunt prevăzute de lege şi constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Art. 3. – (1) Părinţii sau tutorii au dreptul exclusiv de a opta pentru educaţia religioasă a copiilor minori, conform propriilor convingeri.
(2) Religia copilului care a împlinit vârsta de 14 ani nu poate fi schimbată fără consimţământul acestuia; copilul care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul să-şi aleagă singur religia.
Art. 4. – Orice persoană, cult, asociaţie religioasă sau grupare religioasă din România este liberă de a stabili şi menţine relaţii ecumenice şi frăţeşti cu alte persoane, culte sau  grupări  religioase şi cu organizaţiile inter-creştine şi inter-religioase, la nivel naţional şi internaţional.
Art. 5. – (1) Orice persoană are dreptul să îşi manifeste credinţa religioasă în mod colectiv, conform propriilor convingeri şi prevederilor prezentei legi, atât în structuri religioase cu personalitate juridică, cât şi în structuri fără personalitate juridică.
(2) Structurile religioase cu personalitate juridică reglementate de prezenta lege sunt cultele şi asociaţiile religioase, iar structurile fără personalitate juridică sunt grupările religioase.
(3) Comunităţile religioase îşi aleg în mod liber structura asociaţională în care îşi manifestă credinţa religioasă: cult, asociaţie religioasă sau grup religios, în condiţiile prezentei legi.
(4) În activitatea lor, cultele, asociaţiile religioase şi grupările religioase au obligaţia să respecte Constituţia şi legile ţării şi să nu aducă atingere securităţii publice, ordinii, sănătăţii şi moralei publice, precum şi drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
(5) Este interzisă prelucrarea datelor cu caracter personal legate de convingerile religioase sau de apartenenţa la  culte, cu excepţia desfăşurării lucrărilor de  recensământ  naţional aprobat prin lege sau în situaţia în care persoana vizată şi-a dat, în mod expres, consimţământul pentru aceasta. 
(6) Este interzisă obligarea persoanelor să îşi menţioneze religia, în orice relaţie cu autorităţile publice sau cu persoanele juridice de drept privat.
Art. 6. – (1) Gruparea religioasă este forma de asociere fără personalitate juridică a unor persoane fizice care, fără nici o procedură prealabilă şi în mod liber, adoptă, împărtăşesc şi practică o credinţă religioasă.
(2) Asociaţia religioasă este persoana juridică de drept privat, constituită în condiţiile prezentei legi, formată din persoane fizice care adoptă, împărtăşesc şi practică aceeaşi credinţă religioasă.
(3) O asociaţie religioasă poate deveni cult în condiţiile prezentei legi.

CAPITOLUL II
Cultele

Secţiunea 1
Relaţiile dintre stat şi culte

Art. 7. – (1) Statul român recunoaşte cultelor rolul spiritual, educaţional, social-caritabil, cultural şi de parteneriat  social, precum şi statutul lor de factori ai păcii sociale.
(2) Statul român recunoaşte rolul important al Bisericii Ortodoxe Române şi al celorlaltor biserici şi culte recunoscute în istoria naţională a României şi în viaţa societăţii româneşti.
Art. 8. – (1)Cultele recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică. Ele se organizează şi funcţionează în baza prevederilor constituţionale şi ale prezentei legi, în mod autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice.
(2) De asemenea, sunt persoane juridice şi părţile componente ale cultelor, aşa cum sunt menţionate în statutele sau codurile canonice proprii, dacă îndeplinesc cerinţele prevăzute în acestea.
(3) Cultele funcţionează cu respectarea prevederilor legale şi în conformitate cu propriile statute sau coduri canonice, ale căror prevederi sunt aplicabile propriilor credincioşi.
(4) Denumirea unui cult nu poate fi identică cu cea a altui cult recunoscut în România.
Art. 9. – (1) În România nu există religie de stat; statul este neutru faţă de orice credinţă religioasă sau ideologie atee.        
(2) Cultele sunt egale în faţa legii şi a autorităţilor publice. Statul, prin autorităţile sale, nu va promova şi nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminări faţă de vreun cult.
(3) Autorităţile publice cooperează cu cultele în domeniile de interes comun şi sprijină activitatea acestora.
(4) Statul român prin autorităţile publice abilitate, sprijină activitatea spiritual-culturală şi socială în străinătate a cultelor recunoscute în România.
(5) Autorităţile publice centrale pot încheia cu cultele recunoscute parteneriate în domeniile de interes comun, cât şi acorduri pentru reglementarea unor aspecte specifice tradiţiei cultelor, care se supun aprobării prin lege.
Art. 10. – (1) Cheltuielile pentru întreţinerea cultelor şi desfăşurarea activităţilor lor se vor acoperi, în primul rând, din veniturile proprii ale cultelor, create şi administrate în conformitate cu statutele lor.
(2) Cultele pot stabili contribuţii din partea credincioşilor lor pentru susţinerea activităţilor pe care le desfăşoară.
(3) Statul promovează sprijinul acordat de cetăţeni cultelor prin deduceri din impozitul pe venit şi încurajează sponsorizările către culte, în condiţiile legii.
(4) Statul sprijină, la cerere, prin contribuţii, în raport cu numărul credincioşilor cetăţeni români şi cu nevoile reale de subzistenţă şi activitate, salarizarea personalului clerical şi neclerical aparţinând cultelor recunoscute. Statul sprijină cu contribuţii în cuantum mai mare salarizarea personalului de cult al unităţilor de cult cu venituri reduse, în condiţiile stabilite prin lege.
(5) Nimeni nu poate fi constrâns prin acte administrative sau prin alte metode să contribuie la cheltuielile unui cult religios.
(6) Cultele recunoscute pot beneficia, la cerere, de sprijin material din partea statului, pentru cheltuielile privind funcţionarea unităţilor de cult, pentru reparaţii şi construcţii noi, în raport cu numărul credincioşilor, conform ultimului recensământ, şi cu nevoile reale.
(7) Statul sprijină activitatea cultelor recunoscute şi în calitate de furnizori de servicii sociale.
(8) Autorităţile publice asigură  oricăror persoane, la cerere,  dreptul de a fi consiliat potrivit propriilor convingeri religioase prin înlesnirea asistenţei religioase.
Art. 11. – Sprijinul statului constă şi în acordarea de facilităţi fiscale, în condiţiile legii.
Art. 12. – Utilizarea fondurilor băneşti primite de la bugetul de stat sau bugetele locale, precum şi respectarea destinaţiei bunurilor primite în proprietate sau folosinţă de la autorităţile publice locale sau centrale se supun controlului statului.
Art. 13. – (1) Raporturile dintre culte, precum şi cele dintre asociaţii şi  grupuri religioase se desfăşoară pe baza înţelegerii şi a respectului reciproc.
(2) În România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă, precum şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase.
(3) Împiedicarea sau tulburarea libertăţii de exercitare a unei activităţi religioase, care se desfăşoară potrivit legii, se pedepseşte conform dispoziţiilor legii penale.
Art. 14. – (1) Fiecare cult trebuie să aibă un organism naţional de conducere sau de reprezentare.
(2) Unităţile de cult, inclusiv filialele lor fără personalitate juridică, se înfiinţează şi se organizează de către culte potrivit propriilor statute, regulamente şi coduri canonice.
(3) Înfiinţarea unităţii de cult trebuie să fie comunicată, spre evidenţă, Ministerului Culturii şi Cultelor.
(4) Unităţile de cult nou înfiinţate ca persoane juridice pot solicita şi primi sprijin financiar, în condiţiile legii.
Art. 15. – Sigiliile şi ştampilele folosite de către un cult sau de către o unitate locală de cult trebuie să conţină şi denumirea oficială sub care cultul a fost recunoscut, sau iniţialele acestuia.
Art. 16. – (1) Cultele recunoscute pot folosi, în desfăşurarea activităţilor lor, orice limbă consideră de cuviinţă. Evidenţa financiar-contabilă se va ţine şi în limba română.
(2) În relaţiile oficiale cu autorităţile statului, cultele recunoscute folosesc limba română.

     Secţiunea a 2-a
Recunoaşterea calităţii de cult

Art. 17. – (1) Calitatea de cult recunoscut de stat se dobândeşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Culturii şi Cultelor, de către asociaţiile religioase care, prin activitatea şi numărul lor de membri, oferă garanţii de durabilitate, stabilitate şi interes public.
(2) Recunoaşterea statutelor şi a codurilor canonice se acordă în măsura în care acestea nu aduc atingere, prin conţinutul lor, securităţii  publice, ordinii, sănătăţii şi moralei publice sau drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Art. 18. – Asociaţia religioasă care solicită  recunoaşterea calităţii de cult va formula o cerere în acest sens la Ministerul Culturii şi Cultelor, însoţită de următoarea documentaţie:
a) dovada că este constituită legal şi funcţionează neîntrerupt pe teritoriul României ca asociaţie religioasă de cel puţin 12 ani;
b) listele originale cuprinzând adeziunile unui număr de membri cetăţeni români cu domiciliul în România cel puţin egal cu 0,1% din populaţia României, conform ultimului recensământ;
c) mărturisirea de credinţă proprie şi statutul de organizare şi funcţionare, care să cuprindă: denumirea cultului, structura sa de organizare centrală şi locală, modul de conducere, administrare şi control, organele de reprezentare, modul de înfiinţare şi desfiinţare a unităţilor de cult, statutul personalului propriu, precum şi prevederile specifice cultului respectiv.
Art. 19. – (1) În termen de 60 de zile de la data depunerii cererii, Ministerul Culturii şi Cultelor înaintează Guvernului documentaţia de recunoaştere a cultului, însoţită de avizul său consultativ, întocmit pe baza documentaţiei depuse.
(2) Dacă documentaţia este incompletă sau statutele conţin prevederi contrare legii, acestea se restituie motivat spre completare sau modificare, iar termenul de soluţionare se prelungeşte corespunzător.
Art. 20. – (1) În termen de 60 de zile de la primirea avizului, Guvernul se pronunţă asupra cererii, prin hotărâre de recunoaştere sau de respingere motivată.
(2) Hotărârea Guvernului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I şi poate fi atacată în justiţie, conform legii.
(3) În caz de respingere a cererii,  asociaţia religioasă poate solicita reluarea  procedurii de recunoaştere  a calităţii  de cult,  numai  dacă prezintă  dovezi din care  să  rezulte că  au  încetat temeiurile care  au  dus  la  soluţia  de respingere.
(4)  Drepturile şi obligaţiile aferente calităţii de cult recunoscut se pot exercita de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului de recunoaştere a acestuia.
Art. 21. – Guvernul, prin hotărâre, la propunerea Ministerului Culturii şi Cultelor, poate retrage calitatea de cult recunoscut atunci când, prin activitatea sa, cultul aduce atingeri grave securităţii publice, ordinii, sănătăţii sau moralei publice ori drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Art. 22. – (1) Modificarea şi completarea statutelor de organizare şi funcţionare sau codurilor canonice ale cultelor se comunică, spre recunoaştere, Ministerului Culturii şi Cultelor.
(2) Actele administrative emise în temeiul prevederilor prezentei secţiuni, precum şi neemiterea acestora în termenele prevăzute pot fi atacate în justiţie, în condiţiile legii.

Secţiunea a 3-a
Personalul cultelor

Art. 23. – (1) Cultele îşi aleg, numesc, angajează sau revocă personalul potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări.
(2) Personalul cultelor poate fi sancţionat disciplinar pentru încălcarea principiilor doctrinare sau morale ale cultului, potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări.
(3) Personalul clerical şi cel asimilat al cultelor recunoscute nu poate fi obligat să dezvăluie faptele încredinţate sau de care a luat cunoştinţă în considerarea statutului lor.
(4) Exercitarea funcţiei de preot sau orice altă funcţie care presupune exercitarea atribuţiilor de preot fără autorizaţia sau acordul expres dat de structurile religioase, cu  sau fără personalitate juridică, se sancţionează potrivit legii penale.
Art. 24. – (1) Salariaţii şi asiguraţii cultelor ale căror case de pensii sunt integrate în sistemul asigurărilor sociale de stat vor fi supuşi prevederilor legislaţiei privind asigurările sociale de stat.
(2) Salariaţii şi asiguraţii cultelor care dispun de case de pensii sau fonduri de pensii proprii se supun regulamentelor adoptate de către organele de conducere ale cultelor, în conformitate cu statutele acestora şi în acord cu principiile generale ale legislaţiei privind asigurările sociale de stat.
Art. 25. – Personalul clerical şi cel asimilat, precum şi personalul monahal aparţinând cultelor recunoscute este scutit de îndeplinirea serviciului militar.
Art. 26. – (1) Cultele pot avea organe proprii de judecată religioasă pentru problemele de disciplină internă, conform statutelor şi reglementărilor proprii.
(2) Pentru problemele de disciplină internă sunt aplicabile în mod exclusiv prevederile statutare şi canonice.    
(3) Existenţa organelor proprii de judecată nu înlătură aplicarea legislaţiei cu privire la contravenţii şi infracţiuni în sistemul jurisdicţional.

Secţiunea a 4-a
Patrimoniul cultelor

Art. 27. – (1) Cultele recunoscute şi unităţile lor de cult pot avea şi dobândi, în proprietate sau în administrare, bunuri mobile şi imobile, asupra cărora pot dispune în conformitate cu statutele proprii.
(2) Bunurile sacre, respectiv cele afectate direct şi exclusiv cultului, stabilite conform statutelor proprii în conformitate cu tradiţia şi practicile fiecărui cult, dobândite cu titlu, sunt insesizabile şi imprescriptibile şi pot fi înstrăinate doar în condiţiile statutare specifice fiecărui cult.
(3) Prevederile alin. (2) nu afectează redobândirea bunurilor sacre confiscate în mod abuziv de către stat în perioada 1940-1989, precum şi a celor preluate fără titlu.
Art. 28. – (1) Unităţile locale ale cultelor pot avea şi întreţine, singure sau în asociere cu alte culte, cimitire confesionale pentru credincioşii lor. Cimitirele confesionale se administrează potrivit regulamentelor cultului deţinător. Identitatea confesională a cimitirelor istorice este protejată de lege.
(2) În localităţile în care nu există cimitire comunale şi unele culte nu au cimitire proprii, persoanele decedate care aparţineau cultelor respective pot fi înhumate potrivit ritului propriu, în cimitirele existente în funcţiune.
(3) Prevederile alin. (2) nu se aplică cimitirelor aparţinând cultelor mozaic şi musulman.
(4) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a înfiinţa cimitire comunale şi orăşeneşti în fiecare localitate.
(5) Cimitirele comunale sau orăşeneşti se organizează astfel încât să aibă sectoare corespunzătoare pentru fiecare cult recunoscut, la cererea cultelor ce funcţionează în localitatea respectivă.
Art. 29. – (1) Cultele au dreptul exclusiv de a produce şi valorifica obiectele şi bunurile necesare activităţii de cult, în condiţiile legii.
(2) Utilizarea operelor muzicale în activitatea cultelor recunoscute se face fără plata taxelor către organele de gestiune colectivă a drepturilor de autor.
Art. 30. – Bunurile bisericeşti sau similare din străinătate, proprietate a statului român sau a cultelor din România, pot constitui obiectul unor acorduri bilaterale semnate de statul român, la solicitarea celor interesaţi.
Art. 31. – (1) Bunurile care fac obiectul aporturilor de orice fel – contribuţii, donaţii, succesiuni – precum şi orice alte bunuri intrate în mod legal în patrimoniul unui cult nu pot face obiectul revendicării lor ulterioare.
(2) Persoanele care părăsesc un cult recunoscut nu pot emite pretenţii asupra patrimoniului cultului respectiv.
(3) Disputele patrimoniale dintre cultele recunoscute se soluţionează pe cale amiabilă, iar, în caz contrar, potrivit dreptului comun.
(4) În cazul retragerii calităţii de cult recunoscut potrivit prevederilor prezentei legi sau al dizolvării, destinaţia patrimoniului este cea stabilită prin statutul acestuia.

Secţiunea a 5-a
Învăţământul organizat de culte

Art. 32. – (1) În învăţământul de stat şi particular, predarea religiei este asigurată prin lege cultelor recunoscute.
(2) Personalul didactic care predă religia în şcolile de stat se numeşte cu acordul cultului pe care îl reprezintă, în condiţiile legii.
(3) În cazul în care un cadru didactic săvârşeşte abateri grave de la doctrina sau morala cultului, cultul îi poate retrage acordul de a preda religia, fapt ce duce la desfacerea contractului individual de muncă.
(4) La cerere, în situaţia în care conducerea şcolii nu poate asigura profesori de religie aparţinând cultului din care fac parte elevii, aceştia pot face dovada studierii religiei proprii cu atestat din partea cultului căruia îi aparţin.
Art. 33. – (1) Cultele au dreptul să înfiinţeze şi să administreze unităţi de învăţământ pentru pregătirea personalului de cult, a profesorilor de religie, precum şi a altor specialişti necesari activităţii religioase a fiecărui cult, în condiţiile prevăzute de lege.
(2) Fiecare cult este liber să îşi stabilească forma, nivelul, numărul şi planul de şcolarizare pentru instituţiile de învăţământ proprii, în condiţiile prevăzute de lege.
Art. 34. – (1) Cultele îşi elaborează planurile şi programele de învăţământ pentru învăţământul teologic preuniversitar şi programele pentru predarea religiei. Acestea se avizează de către Ministerul Culturii şi Cultelor şi se aprobă de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării.         
(2) Pentru învăţământul superior, planurile şi programele de învăţământ se elaborează de instituţiile de învăţământ, cu acordul cultului respectiv şi se aprobă de senatele universitare.
Art. 35. – (1) Personalul didactic din unităţile de învăţământ teologic integrate în învăţământul de stat se recunoaşte de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în condiţiile prevăzute de lege, cu acordul prealabil al organelor statutare ale cultelor religioase în cauză.
(2) Personalul didactic din unităţile de învăţământ teologic neintegrate în învăţământul de stat se numeşte de către organele statutare ale cultelor, în conformitate cu statutele acestora. Personalul didactic care predă religia în şcoli, trebuie să îndeplinească prevederile Legii privind Statutul personalului didactic nr.128/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 36. – (1) În centrele de plasament organizate de instituţiile publice, particulare sau aparţinând cultelor, educaţia religioasă a copiilor se face conform apartenenţei lor religioase.
(2) În centrele de plasament, indiferent de finanţator, educaţia religioasă a copiilor cărora nu li se cunoaşte religia se face doar cu acordul persoanelor stabilite prin actele normative incidente în acest domeniu.
Art. 37. – Salarizarea personalului didactic şi administrativ din unităţile de învăţământ teologic neintegrate în învăţământul de stat se asigură de către culte. La cererea cultelor, statul, prin Ministerul Culturii şi Cultelor, poate asigura o contribuţie la salariu, proporţional, în raport de numărul membrilor acestora.
Art. 38. – Echivalarea şi recunoaşterea diplomelor şi a certificatelor de studii teologice obţinute în străinătate se fac în condiţiile prevăzute de lege.
Art. 39. – (1) Cultele recunoscute au dreptul de a înfiinţa şi administra forme de învăţământ confesional de toate nivelurile, profilurile şi specializările, în condiţiile legii.
(2) Diplomele pentru absolvenţii unităţilor şi instituţiilor de învăţământ particular, confesional, organizate de către cultele religioase se eliberează potrivit legislaţiei în vigoare.
(3) Statul va susţine financiar învăţământul confesional, în condiţiile legii.
(4) Unităţile de învăţământ confesional dispun de autonomie organizatorică şi funcţională, potrivit statutelor şi canoanelor lor, în concordanţă cu prevederile legale ale sistemului naţional de învăţământ.
(5) În învăţământul confesional se pot înscrie elevi sau studenţi, indiferent de religie sau confesiune, garantându-se libertatea educaţiei religioase a acestora, corespunzătoare propriei religii sau confesiuni.

CAPITOLUL III
Asociaţiile religioase

Art. 40. – (1) Libertatea religioasă se poate exercita şi în cadrul asociaţiilor religioase, care sunt persoane juridice alcătuite din cel puţin 300 de persoane, cetăţeni români sau rezidenţi în România, care se asociază în vederea manifestării unei credinţe religioase.
(2) Asociaţia religioasă dobândeşte personalitate juridică prin înscrierea în Registrul asociaţiilor religioase, care se instituie la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul.
Art. 41. – (1) Oricare dintre asociaţi, pe baza împuternicirii date de ceilalţi, poate formula o cerere de înscriere a asociaţiei în Registrul asociaţiilor religioase.
(2) Cererea de înscriere va fi însoţită de următoarele documente:
a) actul constitutiv, în formă autentică, în care se vor arăta obligatoriu denumirea asociaţiei religioase, care nu poate fi identică sau asemănătoare cu cea a unui cult sau a altei asociaţii religioase recunoscute, datele de identificare şi semnăturile asociaţilor, sediul, patrimoniul iniţial de cel puţin două salarii brute pe economie alcătuit din aportul în natură sau în bani al asociaţilor, precum şi primele organe de conducere;
b) mărturisirea de credinţă proprie şi statutul asociaţiei religioase, care trebuie să cuprindă: structura sa de organizare centrală şi locală, modul de conducere, administrare şi control, modul de înfiinţare şi desfiinţare a unităţilor locale, drepturile şi obligaţiile membrilor, principalele activităţi pe care asociaţia religioasă înţelege să le desfăşoare, în vederea atingerii scopurilor sale spirituale; alte prevederi specifice asociaţiei religioase respective;
c) actele doveditoare ale sediului şi patrimoniului iniţial;
d) avizul consultativ al Ministerului Culturii şi Cultelor;
e) dovada privind disponibilitatea denumirii, eliberată de către Ministerul Justiţiei.
Art. 42. – (1) În termen de 3 zile de la depunerea cererii de înscriere şi a documentelor prevăzute la art.41 alin.(2), judecătorul desemnat de preşedintele instanţei verifică legalitatea acestora şi dispune, prin încheiere, înscrierea asociaţiei în Registrul asociaţiilor religioase.
(2) Odată cu efectuarea înscrierii, încheierea prin care s-a dispus înscrierea se comunică, din oficiu, organului financiar local în a cărui rază teritorială se află sediul asociaţiei religioase, pentru evidenţa fiscală, cu menţionarea numărului de înscriere în Registrul asociaţiilor religioase.
Art. 43. – Asociaţiile religioase pot înfiinţa filiale cu personalitate juridică, în conformitate cu statutele lor, potrivit procedurii prevăzute la art. 41 şi 42.
Art. 44. – (1) Asociaţiile religioase beneficiază de facilităţi fiscale legate de activitatea lor religioasă, în conformitate cu Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Asociaţiilor religioase li se aplică în mod corespunzător şi prevederile art.10 alin.(2), art.15, 16 şi 28 din prezenta lege.
Art. 45. – Dizolvarea asociaţiei religioase se pronunţă de instanţa competentă atunci când, prin activitatea sa, asociaţia religioasă aduce atingeri grave securităţii publice, ordinii, sănătăţii sau moralei publice, drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului sau când asociaţia religioasă urmăreşte alt scop decât cel pentru care s-a constituit.
Art. 46. – Prevederile prezentului capitol se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.246/2005.
Art. 47. – (1) Asociaţiile existente, constituite în conformitate cu reglementările legale privind asociaţiile şi fundaţiile, care au ca obiect de activitate principal exercitarea unei credinţe religioase, şi care doresc să dobândească statutul de asociaţie religioasă, vor depune la judecătoria unde sunt înregistrate o cerere de transformare a asociaţiei şi de radiere a ei din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor şi de înregistrare în Registrul asociaţiilor religioase ţinut de grefa aceleiaşi judecătorii, însoţită de documentaţia prevăzută la art.41.
(2) Cererea va fi semnată de organele statutare de conducere ale asociaţiei, arătându-se expres dorinţa transformării asociaţiei iniţiale în asociaţie religioasă.
(3) Judecătorul delegat se va pronunţa atât asupra transformării asociaţiei, cât şi asupra înregistrării asociaţiei religioase, stabilind şi perioada în care asociaţia a avut ca obiect de activitate exercitarea unei credinţe religioase.
(4) Perioada stabilită de instanţă va fi luată în considerare şi se va adăuga perioadei de funcţionare a asociaţiei religioase, în vederea dobândirii calităţii de cult recunoscut.
Art. 48. – (1) În toate cererile şi acţiunile în justiţie privitoare la dobândirea sau pierderea calităţii de asociaţie religioasă,  judecata se face cu  prezenţa procurorului şi  cu  citarea reprezentantului Ministerului Culturii şi Cultelor.
(2) Încheierile sau hotărârile pronunţate de către instanţă în cauzele privitoare la asociaţiile religioase pot fi atacate cu recurs, în termen de 15 zile de la pronunţare, la tribunal.

CAPITOLUL IV
Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 49. – (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, în România funcţionează 18 culte recunoscute, conform anexei care face parte integrantă din prezenta lege.
(2) În termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cultele din România prevăzute în anexa la prezenta lege vor  prezenta statutele şi codurile canonice Ministerului Culturii şi Cultelor, pentru recunoaşterea lor.
(3) Recunoaşterea se realizează prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Culturii şi  Cultelor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dispoziţiile art.17 alin.(2) se aplică în mod corespunzător.
Art. 50. – (1) Orice modificare sau completare a prezentei legi se realizează cu consultarea prealabilă a cultelor recunoscute şi cu respectarea  normelor  legale privind  transparenţa  decizională.
(2) Reprezentanţii cultelor religioase au dreptul de  a participa ca invitaţi la dezbaterea în Parlament şi în comisiile acestuia a proiectelor de acte normative privitoare la viaţa religioasă, la activitatea cultelor, de educaţie şi de învăţământ confesional, de asistenţă socială şi de patrimoniu naţional privind cultele.

 

Art. 51. – La data intrării în vigoare a prezentei legi, Decretul nr.177/1948 pentru regimul general al cultelor religioase, publicat în Monitorul Oficial al României, nr.178 din 4 august 1948, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare, se abrogă.
Anexă
Lista cultelor recunoscute în România

1. BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ
2. EPISCOPIA ORTODOXĂ SÂRBĂ DE TIMIŞOARA
3. BISERICA ROMANO- CATOLICĂ
4. BISERICA ROMÂNÂ UNITĂ CU ROMA, GRECO-CATOLICĂ
5. ARHIEPISCOPIA BISERICII ARMENE
6. BISERICA CREŞTINĂ RUSĂ DE RIT VECHI DIN ROMÂNIA
7. BISERICA REFORMATĂ DIN ROMÂNIA
8. BISERICA EVANGHELICĂ C.A. DIN ROMÂNIA
9. BISERICA EVANGHELICĂ LUTHERANĂ DIN ROMÂNIA
10. BISERICA UNITARIANĂ DIN TRANSILVANIA
11. UNIUNEA BISERICILOR CREŞTINE BAPTISTE DIN ROMÂNIA
12. BISERICA CREŞTINĂ DUPĂ EVANGHELIE DIN ROMÂNIA- UNIUNEA BISERICILOR CREŞTINE DUPĂ EVANGHELIE DIN ROMÂNIA
13. BISERICA EVANGHELICĂ ROMÂNĂ
14. UNIUNEA PENTICOSTALĂ - BISERICA LUI DUMNEZEU APOSTOLICĂ DIN ROMÂNIA
15. BISERICA CREŞTINĂ ADVENTISTĂ DE ZIUA A ŞAPTEA DIN ROMÂNIA
16. FEDERAŢIA COMUNITĂŢILOR EVREIEŞTI DIN  ROMÂNIA
17. CULTUL MUSULMAN

     18.ORGANIZAŢIA RELIGIOASĂ MARTORII LUI IEHOVA

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României,
cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI  DEPUTAŢILOR	p. PREŞEDINTELE SENATULUI
Bogdan  Olteanu	Doru  Ioan  Tărăcilă

Bucureşti, 8.01.2007
Nr. 489

Organizarea statutară a Bisericii Ortodoxe Române

 

 

    Fiecare Biserică autocefală are capacitatea de a sintetiza într-un Statut canonic norme inspirate din Tradiţia canonică a Bisericii, pentru a-şi determina organizarea şi manifestarea concretă a lucrării în societatea contemporană. Având în vedere că organizarea instituţională a Bisericii are ca obiectiv susţinerea lucrării sale într-o societate ce funcţionează după principii instituţionale, şi că obiectivul fundamental al Bisricii este mântuirea credincioşilor, întreagă organizarea bisericească trebuie să fie în slujba lucrării pastoral-misionare.

Biserica nu este o asociaţie sau o corporaţie care are diferite activităţi ce pot coexista independent într-o logică rigidă a eficienţei şi a productivităţii. Lucrarea Bisericii este pastoral-misionară şi toatea activităţile trebuie să susţină această lucrare. Dacă vreo direcţie de activitate din Biserică nu ar sluji lucrarea pastoral-misionară, acea activitate ar fi incompatibilă cu vocaţia Bisericii. Din acest motiv biserica trebuie să aibă o viziune misionară, care să marcheze toate activităţile pe care le desfăşoară.

    Biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolească se constituie în jurul episcopului, icoana prezenţei lui Hristos, şi din acest motiv Eparhia şi episcopul se afla la temelia lucrării Bisericii.

 

Biserica Ortodoxă Română este autocefală şi unitară în organizarea sa. Ea îşi păstrează unitatea dogmatică, canonică şi a cultului cu Biserica Ecumenică a Răsăritului. Biserica Ortodoxă Română are conducere sinodală ierarhică, şi se administrează în mod autonom prin organe proprii reprezentative, alese din cler şi popor. Biserica Ortodoxă Română este  organizată ca Patriarhie.

 

Organizarea centrală

Biserica Ortodoxă Română este  organizată ca Patriarhie.

 

Sfântul Sinod

    Sfântul Sinod este cea mai înaltă autoritate a Bisericii Ortodoxe Române pentru toate chestiunile spirituale şi canonice, pre-cum şi pentru cele bisericeşti de orice natură.  El este constituit dintre toţi arhiereii în funcţie din Biserica Ortodoxă Română.  Sfântul Sinod Sfântul Sinod se întruneşte cel puţin de două ori pe an.

 

Sinodul Permanent

 

În timpul dintre sesiunile Sfântului Sinod, funcţio-nează Sinodul Permanent care se compune din  Patriarh, ca Preşedinte şi Mitropoliţii în funcţie, ca membri.

 

    Adunarea Naţională Bisericească

 

    Adunarea Naţională Bisericească este organ reprezentativ central al Bisericii Ortodoxe Române, pentru toate chestiunile economico-administrative, precum şi pentru cele care nu intră în competenţa Sfântului Sinod.

Ea se compune din câte trei reprezentanţi ai fiecărei Eparhii, un cleric şi doi mireni, delegaţi din Adunările Eparhiale respective, pe termen de patru ani.

    Membrii Sfântului Sinod fac parte de drept din Adunarea Naţi-onală Bisericească.

    Preşedintele Adunării Naţionale Bisericeşti este Patriarhul. Ea  se întruneşte la convocarea Patriarhului, în sesiune ordinară, odată pe an, iar în sesiuni extraordinare ori de câte ori va fi nevoie.

   

 

 

 

Patriarhul

 

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române este şi Arhiepiscopul Bucureştilor şi Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei. El este Întâiul Stătător între Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române.

În exercitarea atribuţiilor sale executive, Patriarhul este ajutat  Administraţia Patriarhală compusă din :

- Episcopi-Vicari Patriarhali

- Vicarul administrativ patriarhal şi consilieri administrativi patriarhali.

- Cancelaria patriarhală;

- Corpul de inspecţie şi control.

 

    Consiliul Naţional Bisericesc

 

    Consiliul Naţional Bisericesc este organ executiv al Sfântului Sinod şi al Adunării Naţionale Bisericeşti şi  organ  competent pentru aspectele administrative ale întregii Biseric. El se compune din nouă membri, trei clerici şi şase mireni, aleşi din Adunarea Naţională Bisericească pe termen de 4 ani şi din consilierii administrativi, ca membrii permanenţi.

   

 

Organizarea locală

 

    La nivel local, Biserica Ortodoxă Română este organizată în Eparhii, grupate în Mitropolii.

    Eparhiile sunt constituite din Parohii şi Mănăstiri grupate la rândul lor în protoierii

    După importanţa lor în BOR, eparhiile sunt Episcopii sau Arhiepiscopii, şi sunt conduse către un Episcop sau Arhiepiscop. Eparhiile  au ca organ deliberativ Adunarea Eparhială prezidată de Episcop, iar ca organ executiv Episcopul împreună cu Consiliul Eparhial.

 

Episcopul sau  Arhiepiscopul

 

Numit şi chiriarh, el este responsabil pentru întreaga activitate din eparhia sa.  Întreagă lucrarea Bisericii se desfăşoară în eparhie din mandatul său şi cu binecuvântarea sa. În executarea atribuţiilor sale, Arhiepiscopul sau Episcopul este ajutat de:

Episcopi-Vicari la Arhiepiscopie şi Arhierei-Vicari la Episcopie;

Vicarul administrativ eparhial;

Consilieri administrativi eparhiali;

Cancelaria eparhială;

Corpul de inspecţie şi control.

 

Episcopul şi lucrarea pastoral-misionară

 

Episcopul strânge în jurul său, în cadrul eparhiei pe toţi cei care doresc să trăiască în Hristos. În numele întregii Biserici, singur sau în comuniune cu ceilalţi episcopi, el are menirea de a  cheama la slujire şi astfel toate activităţile se împlinesc din încredinţarea şi cu binecuvântarea episcopului sau a sinodului. La nivel eparhial toate activităţiel departamentelor  Administraţiei eparhiale trebuie să fie subordonate  unui proiect misionar pastoral, coordonat la iniţiativa chiriarhului de către episcopii vicari împreună cu vicarul administrativ şi protoiereii.

    Mijloacele pentru îndeplinirea misiunii Bisericii sunt sistematizate în cadrul oficiilor bisericeşti, ofiicii care pot să fie încredinţate de episcop sau sinod clericilor şi laicilor, bărbaţi şi femei, în funcţie de specificul fiecărei nevoi.

 

Episcopii vicari

 

    În studiile de drept canonic au apărut mai multe comentarii privind canonicitate instituţiei episcopului-vicar şi a protoiereului. Parerile sunt împărţite, dar toate converg spre a sublinia că  oficiie de  episcop-vicar şi de protoiereu au apărut în timp pentru a sprijini lucrarea pastoral-misionară a episcopului.

Uneori este pusă sub semnul întrebării canonicitatea instituţiei episcopului vicar. Mai multe canoane atestă existenţa în Biserică a unor epsicopi care sprijineau lucrarea episcopală în Biserică, desfăşurându-şi slujirea în comuniune cu episcopul cetăţii şi cu binecuvântarea acestuia.

Dacă  Biserica în manifestarea sobornicităţii şi sinodalităţii sale consideră necesară înfiinţarea unor oficii şi structuri care să sprijine lucrarea pastoral-misionară, Sinodul are puterea de a le crea şi, receptate fiind de Biserică, ele devin oficii pe deplin canonice. In acelaşi timp este foarte important ca oficiile create pentru fiecare treaptă de slujire din biserică să nu altereze conţinutul eclezial.

Incoerenţa ecleziologică a modului de manifestare a oficiilor poate să aducă prejudicii oficiului în cauză şi abia atunci pot apărea semne de necanonicitate. Atunci când episcopul-vicar devine un slujitor ce primeşte doar misiunea de a  hirotoni clerici şi a sfinţi biserici, fără a avea posibilitatea de a participa la întreaga slujire episcopală din eparhie, putem vorbi despre o transgresare a canonicităţii. Canonul 34 apostolic ce obligă rezolvarea tuturor problemelor dintr-un teritoriu în cadrul sinodalităţii trebuie să fie aplicat şi în cadrul eparhiei. Odată ales hirotonit şi instalat în slujire, episcopul-vicar are deplinătatea slujirii episcopale şi este parte din responsabilitatea episcopală a eparhiei, a mitropoliei şi a patriarhiei. Toate deciziile unei episcopii trebuie să fie luate în urma consultării între episcopi, indiferent de rangul lor, bineînţeles, ţinându-se cont de responsabilitatea pastoral-misionară plenară a chiriarhului. Episcopul vicar  este membru cu drepturi depline în Sinodul Mitropolitan şi în Sfântul Sinod, şi această calitate trebuie să îi fie recunoscută şi la nivel eparhial, bineînţeles, într-o conştiinţă a unităţii slujirii episcopale în bunăînţelegere.

 

 Adunarea Eparhială

 

    Adunarea Eparhială, sub preşedinţia Episcopului  este organ deliberativ competent  pentru toate chestiunile administrative, culturale şi economice ale Eparhiei, precum şi pentru cele care nu intră în competenţa Episcopului sau Arhiepiscopului. Adunarea Eparhială se compune din reprezentanţii clerului şi ai credincioşilor, în proporţie de 1/3 clerici şi 2/3 mireni.

    Numărul membrilor Adunării Eparhiale este de 30 repartizaţi pe circumscripţii stabilite de Consiliul Eparhial şi ratificate de Adunarea Eparhială.

    Adunarea Eparhială se întruneşte la convocarea episcopului în sesiune ordinară odată pe an, şi în sesiuni extraordinare, ori de câte ori va fi nevoie.

    Hotărârile Adunării Eparhiale sau ale Consiliului Eparhial, care, după aprecierea Episcopului sau Arhiepiscopului, ar putea vătăma interesele Bisericii, vor fi trimise cu raport motivat Consiliului Naţional Bisericesc, în termen de cel mult o lună. Executarea acestor hotărâri se face numai după confirmarea lor de către Consiliul Naţional Bisericesc.

 

Consiliul Eparhial

 

 Consiliul Eparhial este organ executiv al Adunării Eparhiale şi conduce afacerile administrative bisericeşti, culturale, economice şi fundaţionale pentru Eparhia întreagă. Consiliul Eparhial se compune din: Arhiepiscop sau Episcop ca preşedinte, din Episcopi-Vicari la Arhiepiscopie sau Arhierei-Vicari la Episcopie, din vicarul administrativ eparhial, precum şi dintre consilierii administrativi eparhiali desemnaţi de Chiriarh, şi 3 clerici şi 6 mireni, aleşi pe termen de 4 ani de Adunarea Eparhială. Consiliul Eparhial se convocă de către episcop ori de câte ori va fi nevoie.

   

Parohia

 

    Parohia este comunitatea bisericească a credincioşilor, clerici şi mireni, de religie creştin ortodoxă aşezaţi pe un anume teritoriu, sub conducerea unui preot paroh.

 

Parohul

 

Ca împuternicit al Episcopului, este conducătorul sufletesc al credincioşilor din parohie, iar în orânduirea administrativă este conducătorul administraţiei parohiale şi organ executiv al Adunării Parohiale şi Consiliului Parohial. Pe lângă preotul paroh, într-o parohie, pot fi unul sau mai mulţi preoţi slujitori şi diaconi.

 

 Adunarea Parohială

 

Parohia are ca organ deliberativ Adunarea Parohială prezidată de preotul paroh sau de delegatul episcopului.

Adunarea Parohială este compusă din toţi bărbaţii credincioşi majori ai parohiei, de sine stătători şi care îşi îndeplinesc în-datoririle morale şi materiale, faţă de biserică şi aşezămintele ei.

    Adunarea Parohială se întruneşte în şedinţă ordinară odată pe an şi anume în primul trimestru al anului şi în şedinţe extraordinare, ori de câte ori va fi nevoie.

   

Consiliul Parohial

 

    Adunarea Parohială alege dintre membrii săi un număr de şapte, nouă sau 12 membri - după cum parohia are până la 1.500, 2.500 şi peste 2.500 de suflete - care formează Consiliul Parohial.Tatăl şi fiul, fraţii, socrul şi ginerele nu pot fi împreună membri ai Consiliului Parohial.

    Fac parte de drept din Consiliul Parohial, cu vot deliberativ, preotul paroh ca preşedinte, ceilalţi preoţi şi diaconi din parohie şi primul cântăreţ al bisericii parohiale, ca membri. Pentru activitate potrivnică Bisericii sau parohiei, membrii Consiliului Parohial pot fi revocaţi de Consiliul Eparhial la cererea întemeiată a parohului.

În afară de acestea, Consiliul Parohial alege dintre membri Adunării Parohiale respective pe delegatul pentru alegerea membrilor Adunării Eparhiale, din circumscripţia respectivă.

Şedinţele Consiliului Parohial sunt prezidate de preotul paroh sau de delegatul episcopului.

    Împotriva hotărârilor Adunării Parohiale sau ale Consiliului Parohial, se pot face contestaţii la Consiliul Eparhial.

    Consiliul Parohial va delega unul, doi sau trei dintre membrii săi aleşi, spre a îndeplini sarcinile de epitrop fixate de Consiliu. Alegerea epitropului va fi supusă aprobării protopopului. Epitropul, sub controlul parohului, este administratorul averii parohiale.

   

    Pe lângă Consiliul Parohial funcţionează şi un Comitet Parohial pentru diverse activităţi sociale, culturale şi educative.

 

Protopopiatul

 

Protopopiatul este o circumscripţie administrativă bisericească, care cuprinde mai multe parohii din aceeaşi Eparhie.

 

    Protopopul, din mandatul dat lui de episcop,  este conducătorul Protopopiatului şi organul de legătură între parohie şi Eparhie.

    Protopopul este reprezentantul oficial al Bisericii faţă de autorităţile Statului şi îndeplineşte sarcinile publice ce-i sunt atribuite prin legile, regulamentele şi dispoziţiile în vigoare.

 

Instituţia protoiereului a fost consolidată în organizarea canonică a BOR de către Mitropolitul Şaguna pentru a răspunde unei nevoi pastoral-misionare, prezenţa episcopului în parohiile eparhiei fiind foarte limitată datorită distanţelor şi vicisitudinilor acelor vremuri.

Oficiul de protoiereu îşi are justificare în organizarea şi funcţionarea Bisericii doar dacă misiunea lui este de a sprijini proiectul pstoral-misionar al eparhiei.

 

Mănăstirile

 

Mănăstirea depinde întru toate, direct şi exclusiv de Chiriarhul eparhiei , care este conducătorul ei canonic. Se pot întemeia mănăstiri noi numai cu binecuvântarea Sfântului Sinod, la propunerea Episcopului respectiv. Desfiinţarea unei mănăstiri se poate face tot numai cu încuviinţarea Sfântului Sinod.

    Organizarea vieţii monahale şi funcţionarea administrativă şi disciplinară a mânăstirilor se face printr-un regulament interior, întocmit de Sfântul Sinod.

 

Mitropolia

 

    Sub raportul orânduirii canonice şi administrative, Eparhiile sunt grupate în Mitropolii.

    Ele sunt conduse de către un Mitropolit ca preşedinte al Sinodului Mitropolitan.

 

Sinodul Mitropolitan este alcătuit din  Mitropoliţii cu Arhiepiscopii şi Episcopii sufragani, Episcopii-Vicari şi Arhiereii-Vicari dintr-o mitropolie alcătuiesc Sinodul Mitropolitan, care conduce treburile comune ale  Eparhiilor  din  Mitropolie şi care nu cad în competenţa Sfântului Sinod, în limitele în-scrise în canoane şi normele legale în vigoare.

    Sinodul Mitropolitan este prezidat de Mitropolit, care îl convoacă ori de câte ori este nevoie. Sinodul Mitropolitan este instanţă de recurs pentru clericii depuşi din treapta preoţiei de către un Consistoriu eparhial din cadrul Mitropoliei.

 

Biserica – realitate eshatologică şi prezenţă instituţională

 

 

Hristos a întemeiat Biserica drept o comuniune a celor care sunt împreună cu El până la sfârşitul veacurilor. Cuvintele Mântuitorului: „acolo unde doi sau trei se reunesc în numele meu sunt şi eu împreună cu ei” subliniază faptul că Biserica, comuniune euharistică nu poate fi evaluată după criterii strict cantitative, ci după conştiinţa prezenţei lui Hristos cel Viu. Prezenţa Fiului lui Dumnezeu care „ Se împarte şi nu se desparte, se dăruieşte tututurora şi niciodată nu se sfârţeşte ci pe cei ce se împărtăşesc îi sfinţeşte, este critueriul care identifică Biserica drept comunitate liturgică în dimensiunea ei veşnică. Prezenţa lui Hristos cel viu face din comunitatea omenească Biserică Vie. Harul lui Dumnezeu face ca în Biserică fiecare să crească şi să  dea roadele sădite de Dumnezeu în el, la fel cum în pământ apa face ca din fiecare sămânţă să iasă  rod după legea pusă de dumnezeu în ea. În acelaşi pământ o sămânţă dă rod dulce, alta rod acru, iar alta  rod amar. 

Fiecare om este o sămânţă pusă de Dumnezeu în societate. Biserica ar trebui să fie acea parte a societăţii în care omul să găsească locul potrivit pentru a-şi înfige rădăcinile şi a se hrăni dând astfel roadă bună.  

Ce este pământul dacă nu o recapitulare a existenţei vieţii. Humusul este ceea ce a mai rămas după ce materia vie şi-a împlinit menirea, este eperienţa vieţii în care s-a întors viaţa. 

Biserica este şi ea un loc în care vieţile petrecute în Hristos se transformă în sursă de viaţă. De aceea Biserica trebuie să păstreze în mod continuu vocaţia ei de cadru de manifestare a comuniunii în Hristos. Ea este o realitate mistică a părtăşiei cu Hristos cel euharistic. 

Biserica este aluatul care dospeşte toată frământătura. Biserica ia parte la frământările vremii şi ale societăţii şi deşi le poartă în ea, nu se lasă dominată de acestea. Biserica realitate tainică este în mijlocul lumii şi nu se fereşte să ia contact cu lumea pentru a-i transmite fermentul ce dospeşte. Pentru a lua contact cu lumea, Biserica îmbracă haina instituţiei, dar nu pentru a concura lumea. Caracterul instituţional al Bisericii este un mijloc necesar în lume, dar el nu trebuie să devină un scop în sine. Dacă Biserica se lasă dominată de caracterul instituţional, ea devine un pământ superficial şi artificial, care poate hrăni omul, dar cu o hrană ce face ca rodul să fie doar aparent, asemănător cu fructele ce sunt obţinute printr-o hrană artificială. 

Biserica îmbracă haina instituţiei, dar trebuie ca prin această haină să transpară lumina harului. Caracterul instituţional nu trebuie să încorseteze caracterul eshatologic, Tainic al Bisericii, ci trebuie să îl facă perceptibil lumii care are o mentalitate instituţională.

 

Chiar îmbrăcând această haină, Biserica trebuie să fie conştientă de particularitatea ei, având un obiectiv care nu este din lumea aceasta. În acelaşi timp ea este constituită din persoane care încă din lumea aceasta se hrănesc din Roadela Împărăţiei Cerurilor. Creştinii nu se asociază în Biserică pentru un scop lumesc, ci manifestă în Bbiserică o legătură a dragostei şi a slujirii dincolo de convenţii şi decizii luate prin majoritate. Din acest motiv există o incompatibilitate între comuniunea bisericească  şi comuniunea asociativă. Biserica nu este o asociaţie a credincioşilor ci este comuniunea credincioşilor. În cadrul asociaţiei persoanele îşi afirmă propria identitate şi paricipă la orientarea asociaţiei conform voinţei majoritîţii. În Biserică devenim cu adevărat mdulare atunci când ne manifestăm într-o dragoste jertfelnică, privilegiind nu interesul sau obiectivul vremelnic ci dobândirea staturii omului desăvârşit, renunţând la propria voinţă în folosul comuniunii cu cai ce înainte de noi au trăit în Hristos. De aceea Biserica în caracterul ei instituţional nu poate decide în mod asociativ „democratic” asupra obiectivelor sale, asupra principiilor după care ea se manifestă şi trăieşte.  

 

Din acest motiv Biserica văzută nu este alcătuită din indivizi ci din corpuri ecleziale, comunităţi euharistice, care sunt Biserica locală.  Comuniunea  euharistică se realizează în jurul episcopului care este icoana lui Hristos, ce strânge în jurul lui Biserica. Din acest motiv, Biserica ortodoxă consideră că Biserica locală, comuniunea credincioşilor în jurul episcopului.  

Eparhia este expresia comuniunii ecleziale, iar Mitropolia şi Patriarhia sunt sisteme instituţionale în cadrul cărora comuniunea eclezială se structurează şi se manifestă.  

Sistemul mitropolitan şi cel patriarhal asigură unitatea şi coerenţa mărturiei eccleziale în societate, pentru ca aşa cum spune canonul 34 apostolic, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt să fie slăvită în bunăînţelegere spre ziditoare mărturie.  

Statutul Bisericii Ortodoxe Române ar trebui să reuşească să marcheze această legătură dintre caracterul comunitar eshatologic şi cel şi instituţional. Acest obiectiv ar putea fi atins si printr-o centrare ecleziologică a principiilorfundamentale  de organizare bisericească.

 

 

BANI. Episcopul care, din lăcomie după câştig pretinde bani de la subalterni, să fie pedepsit ca pentru simonie. 4, VII.

BĂNUIALĂ. Persoanelor care stau sub bănuială şi vor să plece dintr-o Eparhie în alta, li se dă epistolă de recomandare. 11, IV.

BĂTAIA. Clericul care bate pe cineva, să se caterisească. 27 ap., 9, I-II.

-                      Clericul care loveşte pe cineva şi-l omoară, să se caterisească; mireanul să se afurisească. 65 ap.

-                      „Cel ce a dat aproapelui lovitură de moarte, ucigaş este, ori de a început bă taiea, ori de s-a apărat” 43 Vasile cel Mare.

BENEFICIILE CLERICILOR. Clericul se întreţine din darurile credincioşilor. 4 ap., 8 Teofil Alex.

-                      Cel ce slujeşte la altar, de la altar să se hrănească. 41 ap.

-                      Clericul să se mulţumească cu darurile ce i le dau credincioşii, în mod benevol. 99, VII.

-                      Clericul să se ocupe şi cu gospodăria sau cu alte îndeletnicirei compatibile cu preoţia. 15, VII.

BEŢIA. Clericul care de dă la beţie „ori să înceteze, ori să se caterisească”. 42 ap.

-Clericul inferior şi mireanul care se dedă beţiei „ori să înceteze ori să se afurisească”. 43 ap. Vezi şi CÂRCIUMĂ.

BIBLIA. 85 AP., 60 Laodic., 24 Cartag., 2 At. C. M.

BISERICA. În biserică, sau în curtea bisericii, să nu se facă ospătărie. Cel ce face să fie afurisit. 74, 76 VI; 28 Laodiceia, 42 Cartagina.

- Clericul care bagă animale în biserică sau în curtea bisericii, afară de cazul de forţă majoră, să se caterisească; mireanul să se afurisească. 88, VI.

-  Biserica pângărită de eretici, să fie luată în folosinţă de ortodocşi, numai după ce s-a făcut aici rugăciune cuvenită. Teodor Studitul, Răspuns la întrebarea 4-a.

- „Cel ce se hirotoneşte, să se numească special pentru biserica unei cetăţi, sau unui sat, sau mucenicească, sau pentru mânăstire”. 6, IV.

- Biserica organizându-şi unităţile sale administrative, trebuie să ţină seama de împărţirea politică a Statului. 17, IV; 38, VI.

- Principiul organizării Bisericilor naţionale e recunoscut prin canonul  34 ap.

- Episcopii să nu-şi întindă jurisdicţia asupra altor biserici, afară de Eparhia lor. 2, II.

- Episcopul, care ocupă în mod arbritar o biserică văduvită, „să fie lepădat”. 16 Antiohia.

- Episcopul nu poate lăsa nimănui, ca moştenire, Biserica sa. 76 ap.

BOTEZ. Clericul care admite botezul ereticilor, să se caterisească. 46, 68 ap.

-                      Clericul care nu săvârşeşte Botezul în numele Sfintei Treimi, să se caterisească. 49 ap.

-                      Clericul care nu săvârşeşte la Taina Botezului  trei afundări, să se caterisească. 49 ap.

-                      Învăţătura de a afunda de trei ori în apă, pe cel ce se botează, şi învăţătura despre lepădările de Satana, le avem din Sfânta Tradiţie. 91 Vasile cel Mare.

-                      Botezul unor eretici e valid, al altora nu. 7, II; 7, 8 Laod., 2, 47 V. c. Mare, 47, 57 Cartag., 95, VI.

-                      Cei ce se botează . să înveţe mai întâi credinţa creştină. 78, VI; 46 Laodiceia.

-                      Catehumenul acare e bolnav poate fi botezat, deşi nu a împlinit stagiul de catehumen. 26 Nichifor Mărt., 4 Tim. Alex, 47 Laodiceea, 5 Ciril Alex.

-                      Cel care a fost botezat de curând, nu poate fi cleric. 80 ap.; II,I; 12 Neoc.; Laod.; 10 Sardina.

-                      Copii mici se botează spre iertarea păcatelor. Cel ce neagă aceasta să fie anatema. 110 Cartagina.

-                      Copilul nou născut, dacă e în primejdie de moarte, să fie botezat. 38 Nichifor Mărt.

-                      Botezul se săvârşeşte în biserică. Clericii care săvârşesc această Sfântă Taină afară de biserică, fără aprobarea Episcopului, se caterisesc. 31, 59, VI; 12, I-II.

-                      Botezul se cuvine să fie săvârşit de Episcop sau de prezbiter. 50 ap. În caz de nevoie el poate fi săvârşit si de monahul simplu, sau de diacon, 44 Nichifor Mărt., sau de orice creştin. 45 Nichifor Mărt., Teodor Studitul, Răsp. La întrebarea 11.

-                      Botezul nu se repetă. 47 ap., 48 Cartagina.

-                      De ritualul botezului se ţin: binecuvântarea apei, lepădarea de Satana, ungerea cu untdelemn şi cufundarea de trei ori în apă. 91 Vasile cel Mare.

Rudenia din Botez, vezi: RUDENIA SPIRITUALĂ

CALOMNIATOR. Cel ce face reclamaţie împotriva clericilor, dacă se constată că aceştia sunt nevinovaţi, iar reclamatul este un calomniator, „să se lepede de comuniune”. 19 Cartagina; sau să fie pedepsit cu pedeapsa cu care a fost pedepsit reclamatul, dacă ar fi fost dovedit vinovat. 6, II.

CAMĂTĂ.  Cel care ia camătă „ori să înceteze, ori să se caterisească”. 44 ap.; 17, I; 10, VI; 4 Laod.; 5, 16 Cart.

-                      Cel ce ia camătă, nu poate fi cleric. 14 Vasile c. Mare.

-                      Cel ce ia camătă, nu se cuvine să se împărtăşească... „dacă stăruieşte în nelegiuire”. 32 Nichifor Mărt.

CAPELĂ;  vezi:  CASĂ DE RUGĂCIUNI, PARACLIS.

CARNE. Clericul care se abţine de la mâncare de carne, nu pentru înfrânare, ci fiindcă crede că e păcat a gusta carne, „ori să se îndrepteze, ori să se caterisească şi să se lepede din Biserică. Aşijderea şi laicul”. 52, 53 ap., 14 Ancira

-                      Cel ce osândeşte pe cel ce mănâncă carne, să fie anatema. 2 Gangra.

-                      Făgăduinţa de a nu mânca carne de porc este absurdă. 28 Vas. c. M.

CARTE CANONICĂ. Nici un cleric sau mirean ( care doreşte să intre în cler), nu poate fi primit în altă Eparhie, fără carte canonică. 12, 33 ap.; 13. IV; 17, VI.

- Clericii să nu călătorească în altă Eparhie fără carte canonică. 42 Laodiceea. Vezi şi EPISTOLELE CANONICE.

CASĂ DE RUGĂCIUNI nu se poate zidi şi în ea nu se poate sluji, fără învoirea Episcopului competent. 4, IV; 10, 17, VII.

- „ Nu se cuvine a aduce jertfă prin case, de către Episcopi sau prezbiteri”. 58 Laodiceea. Vezi şi PARACLIS.

CATALOGUL CLERICILOR. Episcopul trebuie să aibă catalogul tuturor clericilor. 89 Vas. c. M.

- Cei ce sunt trecuţi în acest catalog (adică toţi clericii), sunt supuşi întru toate Ierarhilor şi normelor bisericeşti. 15, 18, 51 ap.; 16, I; 5, VI.

CATALOGUL EPISCOPILOR să se alcătuiască după vechimea hirotoniei lor. 86 Cartagina.

CATEHIZARE. Unii eretici, care trec la Ortodoxie, trebuiesc catehizaţi înainte de a fi primiţi în Biserică. 7, II; 95, VI.

-                      Preoţii au datoria de a catehiza pe copii şi tineret. 10, VII.

-                      Catehizarea catehumenilor au dreptul să o facă numai persoanele încredinţate de Episcop cu aceasta. 26 Laodiceea. Vezi şi: ÎNVĂŢĂTURĂ.

CATERISIRE.  Se pedepseşte cu caterisirea clericul care:

-                      aduce la altar altă jertfă decât cea rânduită de Domnul Hristos. 3 ap., 28, VI.

-                      Divorţează din motive de evlavie. 5 ap., 13, VI.

-                      Comunică sau se roagă cu un alt cleric caterisit. 1 Antiohia.

-                      Se face vinovat de desfrânare, jurământ fals şi furt. 25 ap., 4, VI; 3 Vas. c. M., 42 Ioan Postnicul.

-                      Îşi însuşeşte un vas sfinţit din biserică şi-l întrebuinţează spre scopuri necuviincioase. 10, I-II.

-                      Bate pe cineva. 27 ap., 9, I-II.

-                      Omoară om. 65 ap., 55 Vas. c. M.

-                      Ajunge la demnitatea de cleric prin bani, adică simoniacul. 29 ap., 22, VI; 2, IV; 5, 19, VII.

-                      Dispreţuieşte pe episcopul său şi se desparte de el. 31, 55 ap., 5 Antiohia, 13-15, I-II.

-                      Face conspiraţii contra stăpânirii de Stat, contra Episcopului sau a altor clerici. 84 ap.; 18. IV; 34, VI.

-                      Îşi pierde vremea cu jocuri de noroc, sau se dedă beţiei. 42 ap., 50, VI.

-                      Ia camătă de la debitori. 44 ap., 17, I; 10, VI.

-                      Admite ereticilor să săvârşească ceva ca şi clerici. 45 ap.

-                      Admite botezul sau jertfa ereticilor. 46 ap.

-                      Botează din n ou pe cel ce are botez adevărat. 47 ap.

-                      Nu săvârşeşte botezul în numele Sfintei Treimi, 49 ap., sau nu-l săvârşeşte prin 3 afundări. 50 ap.

-                      Se abţine de la nuntă, carne şi vin, nu pentru înfrânare, ci fiindcă le consideră ca lucruri rele. 51, 53 ap.

-                      Nu primeşte pe cel ce se pocăieşte. 52 ap.

-                      Nu poartă grijă de cclericii inferiori. 58 ap.

-                      Se leapădă de calitate de cleric. 62 ap.

-                      Posteşte Post negru, Duminica sau Sâmbăta (afară de Sâmbăta Mare). 66 ap., 55 VI.

-                      Primeşte să fie hirotonit a doua oară. Aceeaşi pedeapsă se dă şi Episcopului care hirotoneşte pe un cleric a doua oară. 68 ap.

-                      Defaimă stăpânirea de Stat sau pe dregători. 84 ap.

-                      A fost apostat înainte de hirotonie. 10, I

-                      Se transferă cu de la sine putere, de la o parohie la alta. 10, IV; 10, VII; 3 Antiohia.

-                      După moartea Episcopului, răpeşte bunurile acestuia. 22, IV:

-                      S-a căsătorit a doua oară. 3, VI.

-                      Se căsătoreşte după hirotonie. 6, VI; 1 Neocezareea.

-                      Ţine cârciuma. 9, VI.

-                      Pretinde plată pentru sfânta Cuminecătură. 23, VI.

-                      Liturghiseşte sau botează afară de biserică, fără aprobarea Episcopului. 31, 59, VI; 10, VII; 12, I_II.

-                      Nu amestecă vinul, pentru Sf. Euharistie, cu apă. 32, VI.

-                      Îşi însuşeşte şi profanează obiectele sfinţite din biserică 10, I-II

-                      Ieromonahul care primeşte în monahism o persoană, fără a fi de faţă egumenul mânăstirii în care e chemat să trăiască cel primit în monahism. 2, I-II.

-                      Refuză să se supună judecăţii bisericeşti. 15 Cartagina.

-                      Nu pomeneşte, la Liturghie, pe Episcopul său. De asemenea şi Episcopul care nu pomeneşte pe Mitropolitul său. 13, I-II; 14, I-II, sau Mitropolitul care nu pomeneşte pe Patriarhul său. 15, I-II.

-                      Episcopul care face hirotonii pentru alte Eparhii, sau se amestecă sub orice formă în afacerile altei Eparhii, fără învoirea celor în drept. Cu aceeiaşi pedeapsă sunt loviţi şi cei hirotoniţi, pe nedrept, de alt Episcop. 35 ap., 13 Antiohia.

-                      Episcopul care împarte o Mitropolie în două, pentru a deveni şi el Mitropolit. 12, IV.

-                      Episcopul care trăieşte în căsătorie. 12, VI.

-                      Episcopul care sfinţete o biserică fără sfintele moaşte. 7, VII.

-                      Episcopul care primeşte clerici din altă Eparhie, fără carte canonică, şi clericul care pleacă fără carte canonică. 7, VI.

-                      Episcopul care, fără cauză justă, lipseşte din Eparhie mai mult de şase luni. 16, I-II.

-                      Episcopul- Vicar, dacă face hirotonii fără aprobarea Episcopului. 10 Antiohia.

CATERISIREA pronunţată de Episcopi eterodocşi, asupra clericilor ortodocşi, este fără valoare. 3, II

CATERISIT. Cel caterisit în mod legal trece în rândul mirenilor şi nu mai poate îndeplini nici un serviciu clerical. 27, 28 Cartagina, 8 Nic al Constantinopolului.

-                      Caterisitul, care ar îndrăzni să săvârşească servicii divine, să fie exclus, cu totul din Biserică (afurisit). 28 ap., 4 Antiohia.

-                      Clericul caterisit, dacă se pocăieşte de păcatulpentru care a fost caterisit, i se poate permite să poarte semnele externe clericale. 21, VI

-                      Cel care comunică cu un caterisit, să fie lepădat din Biserică. 4 Antiohia.

-                      Clericul care se roagă cu un cleric caterisit, să se caterisească. 11 ap.

-                      Episcopul nu poate fi caterisit de doi Episcopi, ci numai de Sinodul episcopesc. 2, sin. Local din C-pol, din anul 394. Iar în lipsa Sinodului, de 12 Episcopi, iar ceilalţi clerici de un Episcop. 12, 20, 100 Cartagina.

-                      Episcopul poate fi caterisit numai de Sinod. Ceilalţi clerici pot fi caterisiţi de Episcopul lor. 4 Antiohia, 20 Cartagina.

CĂLĂTORIE. Clericiisă nu călătorească fără ştirea Episcopului şi fără carte canonică. 41,42 Laodiceea.

CĂLUGĂR  vezi: MONAHISM.

CĂLUGĂRIŢĂ vezi:  MONAHIE.

CĂSĂTORIA este instituită de Cumnezeu. 51 ap., 21 Gangra.

-                      Clericul care se abţine de la căsătorie, nu pentru înfrânare, ci pentru că o consideră păcat, să se caterisească şi să se lepede din Biserică 51 ap.

-                      Cel ce defaimă căsătoria, să fie anatema. 1, 4, 9, 10, 14 Gangra.

-                      Căsătoria după hirotonie este oprită. Cei ce au intrat în cler necăsătoriţi, nu se mai pot căsători, afară de cazul când sunt numai citeţi sau cântăreţi. Cei ce calcă această dispoziţie să se caterisească. 26 ap.; 3, 6, 13, VI; 11 Neocezareea.

-                      Episcopii trebuie să fie necăsătoriţi. Cei ce nesocotesc această dispoziţie, să se caterisească. 12, VI.

-                      Diaconii se pot căsători şi după hirotonie. 10 Ancira (abrogat prin can 6, VI)

-                      Căsătoria dintre ortodocşi şi eretici, sau păgâni nu e permisă. Cel ce nu respectă această dispoziţie, se afuriseşte. Dacă însă doi eterodocşi au încheiar o căsătorie legală şi unul din el se converteşte apoi la credinţa ortodoxă, iar celălalt rămâne tot eterodox, căsătoria lor să nu se desfacă, dacă soţii se învoiesc să trăiască împreună şi mai departe. 72, VI; 14, IV; 10 Laodiceea, 23 Ioan Postnicul.

-                      Căsătoria ortodocşilor cu ereticii e permisă numai în cazul când partea eretică promite că va trece la Ortodoxie. 31 Laodiceea; 14, IV.

-                      Cel ce a avut o concubină sau s-a căsătorit cu o văduvă, ori divorţată, ori desfrânată, nu poate fi cleric. 17, 18 ap., 3, VI.

-                      Căsătoria (consecutiv) cu două surori sau cu două nepoate de frate, sau de soră este oprită. 19 ap., 5 Teofil Alex.

-                      Diaconiţele care se căsătoresc să fie anatema şi ele şi cel ce le iau de soţii. 15, IV.

-                      Nu se cuvine a ţine nunţi în Patruzecime. 52 Laodiceea.

-                      Căsătoria în săptămâna I-a după Paşti este oprită. 66, VI.

-                      Cel ce se căsătoreşte cu logodnica altuia, să se pună sub acuză de adulter. 98, VI; 22 IoanPostnicul.

-                      Cei ce s-au căsătorit cu două surori, sau cel  ce a luat pe soţia fratelui său, sau pe sora soţiei sale, nu se primeşte l apocăinţă, înainte de a se desface căsătorie nelegiuită. 23,  78, 87 Vas. c. M., 11 Tim. Alexandrinul.

-                      Cel ce, din neştiinţă, încheie o căsătorie nelegiuită, să fie tratat cu blândeţe, dacă desface căsătoria şi regretă în mod sincer ceea ce a făcut. 13 Teofil Alex.

-                      Prezbiterul care, din neştiinţă, a încheiat o căsătorie ilegală, pierde dreptul dea săvârşi serviciul divin, însă i se permite să poarte denumirea de prezbiter, şi să şeadă între preoţi, bineânţeles dacă a desfăcut căsătoria ilegală. 26, VI, 27 Vas. c. M. Vezi şi IMPEDIMENTE LA CĂSĂTORIE. DIVORŢ.

CĂSĂTORIA II-a se permite. 87 Vas. c. M.

Cel ce s-a căsătorit de două ori după botez, nu poate fi cleric. 17 ap., 3, VI; 12 Vas. c. M.- prezbiterul să nu ia parte la nunţile celor căsătoriţi a doua oară. 7 Neocezareea

CĂSĂTORIA IV-a e oprită. 4 Vas. c. M.

CÂNTAREA bisericească să fie lină. Cei ce cântă în biserică să nu strige, „silind firea spre răcnire”. 75, VI.

CÂRCIUMA. Clericii nu au voie să intre în cârciumă. Cei ce mănâncă în cârciumă , afară de cazul când sunt în călătorie, să se afurisească. 54 ap., 24 Laodiceea, 40 Cartagina.

CELIBAT. Cei ce sunt apţi de a fi clerici, pot fi hirotoniţi şi dacă nu sunt căsătoriţi însă după hirotonie nu  mai au voie să se căsătorească. 26 ap.; 6, VI; 6 Vas. c. M.

-                      cel ce a făcut vot de celibat, nu se mai poate căsători. 16, IV; 18 Vas, c. M.

-                      Celibatul nu este condiţie la intrarea în cler. 13, VI.

CETATE.  Dacă o cetate este ridicată în rang de către  autoritatea teritoriilor bisericeşti să urmeze celei politice. 17, IV; 38, VI.

-                      dacă o cetate a fost onorată cu titlul ce Mitropolie, atunci şi episcopul de acolo se va bucura de onoruri mitropolitane, însă prin aceasta nu se va aduce nici o ştirbire drepturilor vechiului Mitropolit. 12, IV.

-                      Să nu fie doi Episcopi într-o cetate. 8, I.

CINCIZECIME. În zilele Cincizecimii trebuie să ne rugăm stând, nu plecând genunchii la pământ. 20. I; 91 Vas. c. M.

CIRCUMSCRIPŢIILE BISERICEŞTI Împărţirea lor să se facă avându-se în vedere împărţirea politică a Statului. 17, IV; 38, VI.

CIRCUMSTANŢE AGRAVANTE Păcatele, săvârşite cu neruşinare, se pedepsesc mai aspru. 37 Nichifor Mărt.

CIRCUMSTANŢE ATENUANTE. Cel ce-şi mărturiseşte singur păcatul, va fi supus unor epitimii mai blânde; iar celui ce, în timpul penitenţei , dă dovezi de îndreptare, i se poate scurta timpul penitenţei. 4, 5 Grig. De Nissa, 61 Vas. c. M., 13 Teofil Alex., 29, 30 Nichifor Mărt.

CITAŢIE. Clericul care este învinuit de ceva, trebuie citat în faţă forului judecătoresc competent, pentru a fi judecat. Dacă nu se prezintă, va fi judecat şi pedepsit în lipsă. 74 ap., 19 Cartagina.

CLERIC poate fi orice creştin vrednic, fără a se avea în vedere neamul din care se trage. 33, VI.

-                      În cler poate fi primit: cel vătămat la ochi sau rănit la picior. 77 ap.; cel ce a fost în mod forţat castrat de alţii, sau dacă s-a născut famen. 21 ap.; celnăscut din flori sau din căsătoria a doua sau a treia. 8 Nichifor Mărt.

-                      Nu poate fi cleric: cel ce s-a căsătorii de două ori după botez, sau care a avut o concubină. 17 ap., 3, VI;    12Vas. c. M.; cel ce s-a căsătorit cu o văduvă, sau divorţată sau desfrânată. 18 ap., 3, VI; cel ce a fost căsătorit cu două surori sau cu o nepoată de soră, 19 ap., 5 Teofil Alex.,cel ce s-a mutilat, 22 ap., 1, I; cel ce este dovedit că a desfrânat , sau adulter, 61 ap., 9 Neocezareea., 3 Teofil Alex., 7, 36 Nichifor Mărt.; cel ce este surd sau orb, 78 ap.; cel ce are demon, 79 ap.; cel ce e botezat de curând, cel ce a fost botezat pe patul de boală, 12 Neocezareea,80 ap., 2, I, 10 Sardica, 3 Laodiceea; cel ce s-a lepădat de credinţă, fără a fi fost forţat, 3 At. C. M.; cel ce are în familia sa membrii eterodocşi, 36 Cartagina; acela a cărui soţie a comis adulter, 8 Neocezareea, 21 Ioan Postnicul; cel ce, în copilărie, a fost pângărit de cineva, 30 Ioan Postnicul; cel care a furat bunuri publice, 42 Ioan Postnicul.

-                      Clericul care se castrează pe sine, să se caterisească. 23 ap., 1, I

-                      Nimeni nu poate fi primit în cler, fără a i se examina conduita religioasă şi morală. 9, I; 89 Vas. c. M., 4 Chiril Alex.

-                      Nimeni nu are dreptul să îndeplinească vreo funcţie clericală înainte de a fi primit formal în cler. 14, VII.

-                      Nimeni nu poate fi primit în cler fără o destinaşi specială. 2, IV.

-                      Clericul nu poate fi în acelaşi timp, titular la două biserici. 10, IV; 15, VII.

-                      Clericii străini să nu se primească de către alţi Episcopi. 54, 90 Cartagina.

-                      Clericul care se mută în altă parohie, împotriva voinţei Episcopului său, să fie silit să se înapoieze în parohia sa, iar dacă nu vrea, să fie excomunicat. 15 ap.; 15, 16, I; 5, 20, IV. Can. 3 Antiohia zice: să fie caterisit.

-                      Nici un cleric nu poate pleca pentru a se aşeza în altă Eparhie, fără scrisoare de dimitere(canonică ) de la Episcopul său. Cel ce pleacă fără o astfel de scrisoare, să se caterisească atât el cât şi Episcopul care l-a primit. 17, VI; 10, VII; 13, IV.

-                      Dacă un cleric afurisit merge în altă Eparhie şi acolo este primit fără scrisori de recomandare, să se afurisească, atât el, cel primit, cât şi cel ce l-a primit. 12, 13 ap.

-                      Clericul care, hirotonit fiind pe seama unei biserici, nu vrea să meargă şi să ocupe locul pentru care a fost hirotonit, să se afurisească. Dacă însă, (Episcop fiind), se duce, dar nu-l primeşte poporul, atunci să fie afurisiţi clericii acelui ţinut. 36 ap., 17 Antiohia.

-                      Numirea unui cleric, făcută într-o Eparhie, fără învoirea Episcopului său, e nulă. 15 Sardica.

-                      Clericul care petrece mai mult timp în altă Eparhie, fără autorizaţia Episcopului său, să fie pedepsit. 23, IV; 16 Sardica.

-                      Clericul care e transferat de la o biserică la alta, să nu se amestece în chestiunile bisericii de la care a fost transferat. În caz contrariu se cateriseşte. 10, IV.

-                      Clericul să nu facă nimica fără învoirea Episcopului. 39 ap., 57 Laodiceea.

-                      Să nu călătorească fără ştirea Episcopului. 41 Laodiceea.

-                      Să nu călătorească fără carte canonică. 42 Laodiceea.

-                      Clericul care defaimă pe Episcopul său, sau pe alt cleric, să se caterisească. 55, 56 ap.

-                      Clericul care nu se supune Episcopului său să fie pedepsit cu pedepsele prevăzute de canoane. 8, IV.

-                      Clericul care face, sau participâ la complot ]mpotriva stăpâmirii Statului, împotriva Episcopului, să se caterisească. 31 ap, 31 ,IV; 1 Vas. c. M., 5 Antiohia, 35 Laodiceea, 13, 14, I-II, 10 Cartgina. Alte canoane spun: să fie anatema. 6 Gangra, 11 CArtagina.

-                      Clericul care liturghiseşte sau botează afară de biserică, fără învoirea Episcopului, să fie caterisir. 31, 59, VI; 10, VII; 12, I-II.

-                      Clericul care nu pomeneşte la Liturghie pe episcopul său ( sau Episcopul care nu pomenşte pe Mitropolitul său), să se caterisească. 13-15. I-II.

-                      Clericul care se face vinovat de desfrânare, sperjur, furt, sau alt păcat de moarte, să se caterisească. 25 ap., 4, VI; 3, 32 Vas. c. M., 18 Ioan Postnicul.

-                      Cel caterisit, dacă îndrăzneşte să facă servicii divine, „să nu aibă nădejde... de reintegrare”. 4 Antiohia, 28 ap., 29 Cartagina.

-                      Clericul care se îndeletniceşe cu vrăjitoria, sau cu descântece, sau cu ghicitoria, sau cu astrologia, să se arunce din Biserică. 36 Laodiceea, 72 Vas. c. M.

-                      Ereticul nu poate fimartor împotriva clericului. Un singur martor nu-i suficient, pentru a dovedi vinovăţia clericului. 75 ap.

-                      Clericul să se despartă de soţia sa dacă aceasta a comis adulter. Dacă nu se desparte, să înceteze din preoţie. 8 Neocez.; 21, 62 Ioan Postnicul.

-                      Alegerile clericilor se fac de cler şi credincioşi. 6 Sardica; 50 Cartagina; 89 Vas. c. M.; 7 Teofil Alex.

-                      Clericul care refuză promovarea ce i se face de către Episcop, să fie scos din treapta pe care n-a vrut să o părăsească. 31 Cartagina.

COMERŢ.  Cei ce fac comerţ în curte bisericii, să se afurisească. 76, VI.

COMPLICITATE.  Clericii sau monahii, care se unesc cu cei ce dispreţuiesc, sau vor să facă vreun rău stăpânirii de Stat, sau altor clerici, să se caterisească. 31 ap., 84 ap., 18, IV; 34, VI.

CONCUBINAJUL nu este nuntă. De aceea, cei ce trăiesc astfel, să se despartă. 26 Vas. c. M.

CONSPIRAŢIE vezi: CATERISIRE

CONTUMACIE. Clericul care este citat în faţa forului judecătoresc bisericesc şi nu se prezintă, va fi judecat în lipsă. 74 ap., 19, 77 Cartagina

COPIII despre care nu se ştie sunt botezaţi sau nu, trebuiesc botezaţi. 72 Cartagina.

- copii născuţi din ţiitoare (din flori), sau din căsătoria a doua sau a treia, dacă dovedesc viaţă vrednică de preoţie, pot fi hirotoniţi. 8 Nichifor Mărturisitorul.

CREDINŢĂ. 8 Neocezareea; 1, II; 7, III; 2 CARtagina; 1, VI.

CRUCE. 91 Vas. c. M., 73, VI.

CTITOR 1, I-II.

CUMINECĂTURA  celor bolnavi de moarte să li se dea, chiar dacă se află sub epitimie, ca să nu fie lipsiţi de merindea cea mai de pe urmă. 13, I; 6 Ancira, 7 Cartagina, 73 Vas. c. M., 2, 5 Grig. De Nissa.

-                      clericul care cere plată pentru Sf. Cuminecătură, să se caterisească. 23, VI, Ghenadie al Constantinopolului.

-                      Sfânta Jertfă să o săvârşească numai persoane care au ajutat. 29, VI; 41 Cartagina.

-                      Celui bolnav, în primejdie de moarte, se cuvine să i se dea Sf. Cuminecătură „chiar şi după ce a gustat mâncare” 9 Nichifor Mărt.

Numai clericii au voie să se cuminece în altar. 19 Laodiceea.

-                      „Nu se cuvine călugăriţelor să se împărtăşească de la călugărul prezbiter tânăr, când acesta slujeşte şi împărtăşeşte”. 23 Nichifor Mărt.

CUMUL. Unui cleric nu poat funcţiona, în acelaşi timp, la două biserici. Cel ce nu respectă această dispoziţie, se cateriseşte. Excepţie se admite numai acolo unde este lipsă de clerici. 10, IV; 15, VII.

CUSCRIA este impediment la căsătorie, până la gradul IV inclusiv. De aceea, este interzis să se căsătorească: tată şi fiul cu mama sau fiica (gr. II); tatăl şi fiul cu două surori (gr. II); doi fraţi şi d ouăsurori( gr IV). Cei ce nesocotesc această rânduială, „să cadă sub canon de 7 ani, fireşte după ce s-au despărţit de însoţirea nelegiuită”. 54, VI. Vezi şi RUDENIA.

D

DARUL dumnezeiesc nu se vinde. Clericul care cere plată pentru Sf. Cuminecătură, să se caterisească. 23, VI. Vezi şi SIMONIE.

DEFĂIMARE. Clericul care defăimează pe Episcop, să se caterisească. 55 ap., 13, I-II.

-                      Celricii inferiori, care defăimează pe prezbitei sau pe diaconi, să se afurisească. 56 ap.

-                      Episcopul care defăimează pe Mitropolitul său, să se caterisească. 14, I-II.

-                      Clericul care defăimează stăpânirea de Stat sau pe dregători, să se caterisească ; mireanul să se afurisească. 84 ap.

-                      Clevetitorii nu au dreptul să acuze pe Episcop. 8 CArtagina.

-                      Clericii să nu fie bârfitori. 89 Vas. c. M.  Vezi şi DISPREŢ.

DEFECTE CORPORALE. Cel ce este vătămat la ochiu, sau rănit la picior, dar are celelalte calităţi fizice şi psihice, poate fi cleric. 77 ap.

- cel surd sau orb nu poate fi cleric. 78 ap.

DEGRADARE.  Episcopul  nu poate fi degradat la treapta de prezbiter, căci dacă nue vrednic să săvârşească Sf. Taine ca Episcop, nu este vrednic să le Săvârşească nici ca prezbiter. 29, IV.

DEMISIE.  Episcopul, în principiu nu poate demisiona. 36 ap., 29, IV; 17 Antiohia; 3 Ciril Alex.

- Episcopul nu poate fi înlocuit decât dacă-şi dădemisia, sau dacă e caterisit. 16, I-II.

DEPUNERE vezi şi : CATERISIRE.

DEZBINARE. Cei ce produc dezbinări în biserică, prin nesupunere faţă de autorităţile bisericeşti, să fie predaţi autorităţilor lumeşti, pentru a fi pedepsiţi. 5 Antiohia; 9, I-II. Vezi şi SCHISMĂ.

DESCÂNTĂTOR vezi: VRĂJITOR

DESFACEREA CĂSĂTORIEI, vezi: DIVORŢ

DESFRÂNARE.  Clericul care se fac e vinovat de desfrânare, să se caterisească. 25 ap.; 4, VI; 3, 32, 69 Vas. c. M.., 18 Ioan postnicul.

-                      Prezbiterul care desfrânează să fie exclus de la rugăciunea comună şi să fie pus în rândul penitenţilor. I, Neocezareea.

-                      Cel ce se căsătoreşte cu desfrânată, nu poate fi cleric. 18 ap., 3, VI.

-                      Cel ce e dovedit că a desfrânat, să nu se promoveze ân cler. 61 ap., 6, 36 Nichifor Mărt.. Dacă din greşeală a fost promovat, să fie exclus din cler. 3, 6, 9 Teofil Alex.

-                      Monahii care desfrânează să fie supuşi epitimiilor pentru desfrânaţi. 44, VI. Să fie supuşiepitimiei adulterilor. 60 Vas. c. M. , să nu se împărtăşească doi ani, în care timp să postească şi să facă mătănii. 16 Ioan Postnicul. Vezi şi: ADULTER.

DEZLEGAREA DE AFURISIRE. Clericul afurisit nu poate fi dezlegat decât de Episcopul care l-a afurisit, sau de urmaşul legitim al acestuia.32 ap., 6 Antiohia.

DEZLEGAREA POSTULUI. Cei bolnavi sunt dispensaţi de a posti. 69 ap., 10 TIm. Alex.

DEVOLUŢIUNEA. (Dreptul la devoluţiune). Dacă un Episcop sau un Mitropolit întârzie să instituie econom în Eparhia sa, sau să completeze posturile necesare, sau nu rezolvă chestiunile bisericeşti în conformitate cu canoanele, Patriarhul pentru Mitropoliţi şi Episcopi sufragani, sau Mitropolitul pentru Episcopii săi, are dreptul de a completa posturile vacante, sau de a rezolva chestiunile bisericeşti din acea Eparhie,  fără Ierarhul respectiv. De asemenea şi Episcopul are dreptul de a institui econom la mânăstire, dacă egumenul nu completează acest post. 11, VII; 52, 55 Cartagina.

DIACONUL se hirotoneşte de un Episcop. 2 ap.

-                      nu poate face nimic fără ordinul Episcopului. 15, 39 ap.

-                      Să nu se mute din oraş în oraş. Dacă pleacă     în altă Eparhie fără învoirea Episcopului, să nu mai liturghisească, ci „să se împărtăşească ca un laic”. 15 ap; 15, I.

-                      Diaconul care îşi părăseşte parohia sa şi nici la invitarea Episcopului nu vrea să se întoarcă la locul de unde a plecat, să se caterisească. 3 Antiohia.

-                      Nu poate fi primit în altă Eparhie fără scrisoare de recomandare. 33 ap.

-                      Care-şi leapădă soţie, sub cuvânt de evlavie, să se afurisească; iar dacă persistă, să se caterisească. 5 ap.; 13, VI.

-                      Nu poate fi deiacon cel ce s-a căsătorit de două ori, după botez, sau a  vut concubină. 17 ap., 12 Vas. c. M., sau dacă a aluat văduvă, sau lepădată,sau desfrânată. 18 ap.; 3, VI.

-                      Nu poate cumineca preoţi. 18, I.

-                      Să stea la serviciile divine în urma preoţilor. Dacă nu se supune acestei dispoziţii, să piardă diaconia. 7, VI; 18, I; 20 Laodiceea. Însă în cazul când este reprezentantul Episcopului, Mitropolitului sau Patriarhului, la adunări afară de biserică( adică nu la serviciile divine), „ atunci i se va cinstea ca celui ce suplineşte locul aceluia”. Deci va putea sta chiar între Episcopi. 7, VI.

-                      Care e neînsurat, dacă declară la hirotonie că are de gând să se căsătorească, se poate căsători şi după hirotonie. 10 Ancira.

-                      Care s-a hirotonit necăsătorit, nu se mai poate căsători. 16 ap.; 6, VI. Vezi şi: CLERIC.

DISC. Clericul care-şi însuşeşte şi profanează Sf. Disc, să se caterisească. 10, I-II.

DISPENSĂ. Episcopul are dreptul de a dispensa pe fiii săi sufleteşti de la observarea anumitor prescripţiuni canonice. 12, I; 16, IV; 102, VI; 2, 5, 7 Ancira; 6, 43 Cartagina; 1 Vas. c. M.; 4, 5, 7 Grig. De Nissa.

DISPREŢ. Clericul care dispreţuieşte pe Episcopul său şi se separă de el, să se caterisească; mireanul să se afurisească. 31 ap., 5 Antiohia; 10, 11 Cartagina.

DIVORŢ.  Clericul care divorţează de soţia sa, dinmotiv de evlavie, să se afurisească, iar dacă stăruie în greşeală, să se caterisească. 5, ap.; 13, VI.

-                      prezbiterul care, din neştiinţă, a încheiato căsătorie ilegală, trebuie să divorţeze. 26, VI.

-                      Clericul trebuie s[ divor’eyede so’ia sa, dacă ea a comis adulter. Dac[ nu divorţează, încetează de a mai fi cleric. 8Neocezareea; 21, 62 Ioan Postnicul.

 

DOBÂNDĂ, vezi: CAMĂTĂ.

DOJANĂ. Episcopul care, afară de forţă majoră, nu merge la Sinod, să fie mustrat frăţeşte. 19, IV; 8, VI:

DOVEZI DE JUDECATĂ. Pentru a dovedi vinovăţia cuiva, se cer cel puţin doi martori. Un martor nu e suficient. 75 ap.; 85, VI; 132 Cartagina.

- Nimeni nu poate fi pedepsit fără a se dovedi vinovăţia lui. 133 Cartagina. Vezi şi  MARTOR.

DOXOLOGIA. „Mărire Tatălui împreună  cu Fiul şi cu Duhul Sfânt” este ortodoxă. Aceasta se poate dovedi cu Sfânta Tradiţie. 92 Vas. c. M.

DUHOVNICUL  să dea fiecărui penitent doctoria duhovnicească potrivită păcatelor săvârşite de acesta. 1, 8 Grig. De Nissa, 102, VI. Ioan Hrisostom, Îndrumări adresate duhovnicilor.

-                      să nu divulge păcatele ce i-au fost mărturisit în Taina Spovedaniei. 34 Vas. c. M., 28 Nichifor Mărt.., 132 Cartagina.

-                      Să se oprească de la SF. Cuminecătură, dar să nu interzică intrarea în biserică a celor ce mărturisesc păcate grele, ascunce. 28 Nichifor Mărturisitorul.

-                      Să procedeze cu chibzuială cu cei ce, de bună voie, îşi mărturisesc păcatele. 30 Nichifor Mărturisitorul.

DUMINICA. Clericul care posteşte (Post sec) Sâmbăta sau Duminica, (afară de Sâmbăta Mare), să se caterisească; mireanul să se afurisească. 66 ap.; 55, VI.

- „Dacă cineva pentru asceză părută ar ajuna Duminica, să fie anatema”. 18 Gangra.

DUMNEZEU. Orice acţiune să aibă şi să sfârşească cu Dumnezeu. 1, VI.

E

ECDIC, vezi: AVOCAT.

ECONOM. Fiecare Eparhie să aibă un econom cleric, care să chivernicească averea bisericească „după socotinţa Episcopului său”. 26, IV; 11, VII.

-                      dacă Episcopul nu numeşte econom în Eparhia sa, Mitropolitul are dreptul să numească econom, în acea Eparhie, peste capul Episcopului, sau Patriarhul peste capul Mitropolitului. 11, VII.

-                      „Venitul Bisericii văduvite, să se păstreze nevătămat de către economul acelei Biserici”. 25, IV:

EGUMENUL are datoria da a supraveghea pe călugări. Cel ce neglijează această datorie, să fie afurisit. 3, I-II.

-                      care primeşte pe cineva în monahism , fără a fi făcut ucenicie (noviciat), să fie înlăturat din egumenie. 5, I-II.

-                      Călugării care ies din mânăstire fără învoirea egumenului, „să se supună epitimiilor cuvenite”. 46, VI

 care risipeşte averea mânăstirii, sau o vinde, să fie izgonit din mânăstire. 12, VII.

-                      care e prezbiter, are voie să săvârşească hirotesie de citeţ şi ipodiacon, în mânăstirea sa. 14, VII; 6 Nichifor Mărturisitorul.

-                      care primeşte în mânăstire pentru bani, pe cei ce intră în monahism, să se caterisească. 19, VII

-                      Se numeşte de Episcop. 80 Cartagina.; 1, I-II

-                      Episcopul nu are voie să pună egumen la o mânăstire din Eparhia sa, pe un călugăr din altă Eparhie, dacă acesta nu aduce scrisoare de dimitere de la Episcopul competent. 80 Cartagina.

-                      Legătura pusă de un egumen asupra unui călugăr, poate fi dezlegată de Episcop. 7 Ni. al Constantinopolului.

EPARHIA  este condusă de Episcop. 9 Antiohia.

-                      Episcopul nu are voie să meargă, nepoftit, înEparhie străină, şi să se amestece în afacerile acelei eparhii. 35 ap.,2, II; 20, VI; 18 Ancira; 3, 11 SArdica; 13, 22 Antiohia.

-                      „Împărţirea parohiilor( Eparhiilor) bisericeşti să urmeze alcătuirilor civile şi de Stat”. 17, IV; 38, VI.

EPILEPSIE. Cei ce suferă de epilepsie cronică nu pot fi clerici. 79 ap.

EPISCOPIE.  Episcopul care zideşte mânăstiri în paguba Episcopiei „să se pună certării cuvenite”. 7, I-II. Vezi şi: EPARHIE

EPISCOPUL „ să se hirotonească de doi sau trei episcopi”. 1, ap.

-                      să fie hirotonit de trei Episcopi. 6, I; 13, 49 Cartagina.

-                      Cel ce ajunge la această demnitate prin bani, să se caterisească „ atât dânsul cât şi cel ce l-a hirotonit, şi să se tait desăvârşit şi de la împărtăşanie”. 29 ap.; 22, VI; 5, VII.

-                      Să fie examinat înainte de hirotonie de către Mitropolit, spre a constat dacă cunoaşte bine sau nu , Sf. Scripturi şi canoanele. 2, VII; 12 Laodiceea.

-                      Instituirea trebuie făcută în termen de 3 luni de la data vacantării. 25, IV.

-                      Episcopul interimar să nu ţină scaunul văduvit, ci să se nizuiască, ca cel mult într-un an să fie ocupat cu titular. 74 Cartagina.

-                      Să nu fie instituit în localităţi mici. 57 Laodiceea, 6 Sardica.

-                      Să nu fie instituit în eparhia al cărei Episcop e încă în funcţiune. 16, I-II-

-                      Să nu fie doi Episcopi într-un oraş. 8, I.

-                      care refuză să-şi ocupe Scaunul pentru car a fost hirotonit, să se afurisească. 36 ap., 17 Antiohia.

-                      Deţine puterea supremă în eparhia sa. „Clericii să nu săvârşească nimic fără învoirea Episcopului, căci el este cel căruia i s-a  încredinţat poporul Domnului şi de la el se va cere socoteală pentru sufletele lor”. 39 ap.; 8, IV; 31, 102, VI; 14, VII; 9 Antiohia.

-                      Are putere asupra mânăstirilor şi călugărilor din Eparhia sa. 4, 8, 24, IV; 41, VI; 12, 17, VII.

-                      Care nu se îngrijeşte de Eparhie, să se lipsească de comuniune. 123 Cartagina.

-                      Hirotoneşte clerici pentru toate treptele bisericeşti. 2 ap.;

-                      Care hirotoneşte, sau numeşte pe cineva într-o funcţie bisericească, pentru plată, să se caterisească. 2, IV; 22, VI.

-                      Are dreptul de a judeca pe cericii din Eparhia sa. 5, I; 9, IV; 102, VI; 14 Sardic.

-                      Să judece după dreptate. 5, I; 4, VII.

-                      Să nu condamne pe nimeni, fără dovezi suficiente. 133 Cartagina, 6 Teofil Alex.

-                      Care face hirotonii în altă Eparhie,  fără învoirea celor în drept, să se cterisească. 35 ap., 13 Antiohia.

-                      Să nu-şi întindă jurisdicţia asupra altor biserici, afară de Eparhia sa. 35 ap.; 2, II; 8, III; 17, VI; 13 Antiohia, 56 Cartagina.

-                      Care se amestecă în altă Eparhie, fără învoirea forurilor competente, să se caterisească. 13, 22 Antiohia; 2, II; 20, VI; 18 Ancira; 3, 11 SArdica.

-                      Care primeşte clerici din alte Eparhii, fără carte canonică să se afurisească. 16 ap.; 16, I; 20, IV; 18, VI; 3 Antiohia, 13 SArdica; 54, 80, 90 Cartagina.

-                      Care pune „slujitor (bisericesc) străin, din altă Eparhie în vreo treaptă , fără învoirea Episcoului său propriu, acest fel de aşezare să se considere nulă”, iar Episcopul care a făcut instituirea să fie adomoniat. 15 Sardica.

-                      Să fie necăsătorit. 12, VI.

-                       dacă este căsătorit, trebuie să se despartă de soţia sa, iar ea să 9intre în mânăstire. 48, VI.

-                      Averea Episcopului să fie deosebită de averea Eparhiei. Episcopul poate testa averea sa cui voieşte. 40 ap., 24 Antiohia. Nu o poate însă testa eterodocşilor. Dacă o testează acestora, să se pronunţe, şi după moarte anatema supra lui. 81 Cartagina.

-                      Episcopul e dator să poarte grija de averea bisericească. 38, 41 ap. Să o administreze cu un econom cleric. 26, IV;11, VII.

-                      Să  dea certificate de hirotonie persoanelor pe care le hirotoneşte. 89 Cartagina.

-                      Să nu vândă averea bisericească fără ştirea Sinodului şi a prezbiterilor săi. 33 Cartagina.

-                      Să înveţe pe fii săi sufleteşti , mai ales înduminici, credinţa ortodoxă. 19, VI.

-                      Are dreptul de a pregăti Sf. Mir, a consacra fecioarele, a sfinţibisericile şia a graţia pe penitenţi. 6, 43, 126 Cartagina.

-                      Are dreptul să mărească sau să micşoreze pedepsele bisericeşti şi să graţiezepe penitenţii care se căiesc sincer de păcatele lor. 12, I; 16, IV; 102, VI; 2, 5, 7 Ancira; 6,43 Cartagina, 1, 74, 84, 85 Vas. c. M.; 5, 7, Grig de Nissa.

-                      Nu are voie să îmbrăţişeze viaţa de schimnic, deoarece el e chemat să conducă, nu să fie condus, cum sunt monahii. „ Dacă vreun Episcop... ar voi să se pogoare la viaţa monahicească şi să  îndeplinească locul pocăinţei, acesta să nu mai aibă pretenţie la demnitatea arhierească”. 2 Sin. Local din Constantinopol ( Sf. Sofia).

-                      Între episcopi, întâietatea să o aibă cel mai vechi hirotonit. 86 Cartagina.

-                      Episcopul, în principiu, nu poate demisiona. 36 ap.; 17 Antiohia; 3 Chiril Alex. În cazuri şi pentru motive excepţionale, poate demisiona. 88 Cartagina. Vezi şi : DEMISIE.

-                      Dă clericilo9r scrisoare de dimitere (canonică). 17, VI; scrisoare de pace 11. IV; scrisoare de recomandare 11, IV; 12  ap.

-                      Nu poate fi degradat la treapta de prezbiter, căci dacă nu e demn să săvârşească Sfintele Taine ca Episcop, nu este demn nici de prezbiter. 8, I; 29, IV.

-                      Care e acuzat să fie judecat de Sinod. 74 ap.;    9, 17, IV; 15 Antiohia, 3 Sardica. Vezi şi: FORURI JUDECĂTOREŞTI: APEL.

-                      Dacă nu se prezintă la forul de judecată, la care e citat să fie judecat în lipsă 74 ap., 19 Cartagina.

-                      Nu poate fi caterisit de doi episcopi. 1, Sin din C-pol din anul 394.

-                      Care, prin vicleşug, caută să se mute de la o Eparhie la alte, să fie pedepsit astfel ca „nici la sfârşitul vieţii să nu se învrednicească nici chiar de comuniunea laicilor”, 1-2 SArdica.

-                      Să nu-şi mute reşedinţa din locul stabilit (catedrală), în altă localitate din Eparhie. 71 Cartagina.

-                      Care lipseşte mai mult de 6 luni din Eparhie, fărămotive binecuvântate, „ să se înstrăineze desăvârşit de cinste şidemnitate de Episcop”. 16, I-II-

-                      Ereticul  nu poate fi martor împotriva Episcopului. 75 ap.

-                      Episcopul poate fi acuzat numai de oameni vrednici de credinţă. 74 ap. Nu poate di acuzat de eretici, schismatici, anatemizaţi, excomunicaţi, de cei ce stau sub acuză, de imorali, etc. 6, II; 12, IV; 8, 128,129 Cartagina.

EPISTOLELE CANONICEsunt de trei feluri: 1. de recomandare, 2. de dimitere (canonică), şi 3. de pace.

-                      „dacă vreun cleric sau laic, afurisit sau neprimit, ducându-se în altă cetate, se vaprimi fără scrisori de recomandare, să se afurisească, şi cel ce l-a primit şi cel ce s-a primit”. 12 ap.

-                      Nici un cleric să nu fieprimit în altă Eparhie fără scrisoare de recomandare. 33 ap.; 11, 13, IV.

-                      Episcopii din Efrica să nu călătorească la Roma, fără a avea de la primatul lor scrisoare „ de dimitere formală sau de recomandare „ 23 Cartagina.

-                      Nici un cleric „nu are voie să se aşeze în altă biserică, fără scrisoare de dimitere de la Episcopul său.” 17, VI.

-                      Clericii care merg la curtea Vasileilor, să nu meargă fără  scrisoride dimitere de la Episcopul lor. 106 Cartagina.

-                      „săracii şi cei ce au nevoie de ajutor... să călătorească numai cu epistole bisericeştide pace”. 11, IV:

-                      „nici unul dintre străini să nu se primească fără scrisori de pace”. 7 Antiohia.

-                      „prezbiterii rurali să nu dea scrisori canonice, decât numai către Episcopii învredniciţi să trimită scrisori; horepiscopii neprihăniţi însă, să dea scrisori de pace”. 8 Antiohia.

-                      Clericul să nu călătorească fără carte canonică. 42 Laodiceea. Vezi şi: CARTE CANONICĂ

EPITIMIE. Cei ce au primit de la Dumnezeu puterea de a lega şi dezlega, să cerceteze cu multă băgare de seamă pe cei păcătoşi şi să le dea astfel de epitimii, care îi aduc cu cât mai        multă uşurinţă şi siguranţă la calea binelui. 102, VI.

-                      să fie în conformitaatecu păcatelel săvârşite şi mărturisite de penitent. 1 Grig de Nisa.

-                      Episcopul are dreptul să mărească sausă micşoreze epitimiile, precum şi să graţieze pe penitenţii care se căiesc sincer de păcatele lor.  12, I; 16, IV; 102, VI; 2, 5, 7 Ancira; 6, 43 CArtagina; 2, 54, 74, 84,  85 Vas. c. M.; 4, 5, 7 Grig de Nissa; 3 Atanasie cel Mare;  3 Ioan Postnicul.

EREMIŢII  care cutreiereă satele şi oraşele fără rost, sau să intre în mânăstire, sau să fie alungaţi în pustiu. 42, VI. Vezi şi MONAH.

ERETICI. Clericul care se va ruga împreună cu ereticii, să se afurisească, „iar de le va da voie a lucra cu clerici, să se caterisească”: 45 ap.

-                      clericul care intră încasa de rugăciuni a ereticilor, ca să se roage, săfie caterisit; mireanul să fie afurisit. 64 ap.

-                      Botezul ereticilor şi schismaticilor nu e valid. 46, 68 ap.; 1 Cartagina ( Ciprian).

-                      Clericul care admite botezul saujertfa  ereticilor , să se caterisească. 46 ap.

-                      Ereticii care se convertesc la Ortodoxie, se primesc: unii prin ungerea cu Sf. Mir, alţii prin Botez, iar alţii, dacă dau scrisori de anatemizare a ereziei lor. 19,
I; 7, II; 95, VI; 7-8 Laodiceea; 1, 47 Vas. c. M.; 3 At. C. M.

-                      nu pot fi martori împotriva clericilor. 75 ap.

-                      Nu potridica acuză , cu caracter bisericesc, împotriva clericilor. 6, II; 129 Cartagina.

-                      Faţă de ereticii intoleranţi şi terorişti, să se ceară ajutorul autorităţilor lumeşti, Cartagina.

EREZIA.  Anatema să fie orice erezie. 1, II

EXAMEN. Candidaţii de clerici trebuiesc examinaţi din punct de vedere moral şi intelectual, înainte de a  fi hirotoniţi. 9, I; 33, VI; 12 Laodiceea, 18 Cartagina, 89 Vas. c. M., 7 Teofil ALex., 4 Chiril Alex.

EXCOMUNICARE (sau afurisire.). Se pedepsesc cu excomunicarea:

-                      clericii care se mută la alte biserici şi comaţi fiind, nu voiesc să se întoarcă la biserica pentru care au fost hirotoniţi. 16, I; 20, IV.

-                      Monahii care desconsideră normele canonice ale Bisericii 4, IV.

-                      Monahii şi monahiile care, după ce au făcut votul, se căsătoresc. 16, IV.

-                      Episcopul care primeşte clerici din alte Eparhii, fără învoirea Episcopului de care depind acei clerici. 20, IV.

-                      Episcopul care refuză Eparhia pentru care a fost hirotonit. 36 ap., 17 Antiohia.

-                      Mireanul care se abţine de la nuntă, carne , vin, fiindcă le consideră pe acestea lucrări păcătoase. 51 ap.

-                      Femeia care se mărită cu fratele bărbatului ei şi nu se desparte de el. 2 Neocezareea.

Vezi şi AFURISIRE.

EXCOMUNICAT. Cel ce se roagă împreună cu un excomunicat, să fie afurisit. 10 ap., 3 Antiohia.

-                      clericul sau laicul care este afurisit, dacă se duce în altă Eparhie şi acolo e primit fără scrisori de recomandare, să se afurisească cel ce l-a primit. 12 ap., iar afurisitului să i se prelungească afurisirea. 13 ap.

-                      Cel ce a fost excomunicat de Episcopul său nu p o at e fi primit de al Episcop, până când nu i se ridică pedeapsa de către forurile de drept. (Episcopul sau Sinodul). 16, 32 ap.; 5, I; 3, 6 Antiohia, 13 Sardica.

-                      Excomunicatul nu se poate prezenta ca şi acuzator contra clericilor. 6, II; 128CArtagina. Vezi şi AFURISIT.

 

F-H

FEMEIA să tacă în biserică. 70, VI.

- să nu intre în altar. 44 Laodiceea. Călugăriţele au voie să intre . 15 Nichifor Mărt.

FORURI JUDECĂTOREŞTI. Episcopul care” va fi acuzat ce ceva  de către oameni vrednici de credinţă”, să fie judecat de Sinod. În acest scop el v afi citat şi audiat. Dacă însă nu se prezintă în faţa sinodului, după prima citare, va mai fi citat încă de două ori, şi dacă nici după aceasta nu se prezintă , va fi judecat în lipsă. 74 ap.; 6, II. Dacă nu se poate întruni Sinodul, din diferite motive, atunci să se  judecea cel Episcop de 12 Episcopi; prezbiterul (în apel), de 6 Episcopi, şi diaconul de 3 Episcopi, 12, 20, 100 Cartagina.

-                      Prezbiterii din Tripolitania să se judece de 5 Episcopi. 14 Cartagina.

-                      Forul judecătoresc care poate caterisi pe Episcop, este Sinodul. 1 Sin din Constantinopol din anul 394.

-                      Dacă asupra sentinţei contra unui Episcopnu cad de acord toţi membrii Sinodului, atunci Mitropolitul să maiinvite câţiva Episcopi, din Eparhiile învecinate, şi aceştia să judece, împreună cu Episcopii provinciei respective, chestiunea controversată. 14 Antiohia.

-                      Sentinţa dată de Sinodul provincial, cu unanimitate de voturi, nu se poate apela. 15 Antiohia.

-                      Episcopul nu poate da sentinţă  într-o cauză în care este interesat personal. 107 Cartagina.

-                      Clericul care are litigiu cu Episcopul, să se judece de Sinodul Mitropolitan. Episcopul, sau alt cleric, care are neînţelegeri cu Mitropolitul, să se adreseze Exarhului sau Patriarhului, şi acesta să judecediferendul. 9, 17, IV; 6, II.

-                      Episcopul cre are vreo neînţelegerecu alt Episcop, să se judece de Sinodul de care depind ambii Episcopi. 3 Sardica.

-                      Episcopul are dreptul de a judeca pe clericii din eparhia sa. 32 ap., 62 CArtagina. Cei pedepsiţi de Episcop, dacă nu sunt mulţumiţi cu sentinţa ce s-a dat împotriva lor, pot face apel la Mitropolit, sau la Sinod. 5, I; 6 ANtiohia, 14 SArdica.

-                      Judecarea clericilor se poate face şi în absenţa lor, dacă ei refuză să se prezinte la judecată (77 CArtagina), dar şi în absenţa reclamatului, dacă reclamatul cere să fie judecat. 100 Cartagina.

-                      Judecata bisericească să se facă totdeauna în conformitate cu prescripţiile canonice. 1 Ciril Alex.

-                      Duhovnicul şi judecătorul bisericesc să fie cu multă băgare de seamă  când judecă pe un păcătos, ca să-i dea leacul potrivit bolii. 102, VI.

-                      În caz că judecata cuiva, într-o anumită localitate ar da naştere la tulburări sau la influenţe asupra judecătorilor, judecata se poate face într-o altă localitate. 30 Cartagina.

-                      Cleicii care refuză să se supună forurilor de judecată bisericeşti, să se caterisească. 15, 104 Cartagina.

-                      stăpânirea de Stat poate dispune, în caz de nevoie, să se întrunească  Sinoduzl episcopesc, pentru a judeca vreun cleric. 104 Cartagina.

Vezi şi: APEL.

FURT. Clericul care fură, să se caterisească. 25 ap., 42 Ioan Postnicul.

- Cel care fură din averea obştească sau bisericească, că nu fie primit în cler. 42 Ioan Postnicul.

GRAŢIEREA PENITENŢILOR o poate face Episcopul. 6 Cartagina. Preotul poate graţia  numai încazuri excepţionale, şi anume în lipsa Episcopului, şi când penitentul e pe patul de moart. 7, 43 Cartagina.

-                      Episcopul are dreptul de a reduce epitimia celor ce se căiesc sincer de păcatele lor. 12, I; 16, IV; 102, VI; 5 Ancira; 74 Vas. c. M.

-                      Graţierea acordatăde către Episcopii eretici, persoanelor care au fost pedepsite de Episcopii ortodocşi, este fără valoare. 5, III.

Vezi şi: ABSOLUŢIUNEA. EPITIMIE.

HAINĂ. Clericul care nu poartă haina destinată clericilor, să se suspende pe o săptămână. 27,VI.

-                      Călugăriţele să nu se îmbrace în haine luxoase. 45 , VI.

-                      Bărbaţii să nu se îmbrace în haine femeieşti, , nici femeile în haine bărbăteşti. Clericul care nesocoteşte această normă, să se caterisească; mireanul să se afurisească. 62, VI.

-                      Clericii să se îmbrace modest. Ceice se îmbracă în haine strălucitoare (de mătase), să fie supuşi epitimiei. 16, VII; 27, VI; 21 Gangra.

HIROTESIA.  Egumenul , care e prezbiter, poate hirotesi citeţi şi ipodiaconi pentru mânăstirea sa. 14, VII; 6 Nichifor Mărt.

HIROTONIA. Episcopul să fie hirotonit de doi sau trei Episcopi. 1 ap. Canoanele 4, I; 3, VII; 13, 49 Cartagina; 1 Sin. Din C-pol din anul 394, prevăd să fie hirotonit de mulţiEpiscopi. Hirotonia dacă nu se face după prescripţiile canonice, „să nu aibă tărie”. 19 Antiohia.

-                      Prezbiterul, diaconul şi ceilalţi clerici, să fie hirotoniţi de un Episcop. 2 ap.

-                      Episcopul care face hirotonii afară de Eparhiasa, fără învoirea Episcopilor respectivi, să se caterisească şi el şi aceia pe care i-a hirotonit. 35 ap.; 16, I; 2, II; 8, III; 13,22 Antiohia, 3 Sardica.

-                      Hirotonia ereticilor nu e validă. 68 ap.

-                      E valabilă numai dacă e făcută de persoane care au hirotonia de Episcop. 18 Sardica.

-                      Săvârşită de un episcop caterisit, nu-i valabilă. Teodor Studitul, Răsp la întreb. 13.

-                      Nu se repetă. 68 ap., 48 Cartag.

-                      Să nu fie împărtăşită neofiţilor. 80 ap.; 2, I.

-                      Să nu fie împărtăşită acelora care s-au jurat că nu primesc a fi hirotoniţi. 10 Vas. c. M.

-                      Clericul care a fost hirottonit pentru bani, să se caterisească şi el şi cel ce l-a hirotonit. 29 ap.; 2, IV; 22, VI; 19, VII; 90 Vas. c. M.; Encilclica lui Ghenadie al Constantinopolului, Scrisoarea lui Tarasie al Constantinopolului. Hirotonia este piedică legală pentru căsătorie, de la ipodiacon în sus. 26 ap.;m  6, VI; 1 Neocezareea.

-                      Să nu fie împărtăşită decât numaidipă un examen temeinic al candidatului şi dacă se constatăcă el întruneşte toate condiţiile intelectuale  şimorale necesarea clericilor. 9, I; 33, VI; 12 Laodiceea, 18 Cartag., 89 Vas. c. M., 4, Ciril Alex.

-                      Împărtăşită celui ce nu întruneşte condiţiile necesare este necanonică, iar respectivul se exclude din cler. 9, 10, I.

-                      Cel ce nu cunoaşte bine Sf. Scriptură şi canoanele şi nu are calităţile morale necesare, să nu fie hirotonit întru Episcop. 2, VII.

-                      Originea socială a cuiva nu este piedică la hirotonie. 33, VI.

-                      Copiii din flori sau din căsătoria a doua sau a treia, dacă au viaţă vrednică de preoţie, pot fi hirotoniţi. 8, Nichifor Mărt.

-                      Hirotonia făcută fără destinaţie, e nulă. 6, IV.

-                      Episcopul care a fost hirotonit pentru un ţinut, să nu pretindă pentru sine şi alte ţinuturi. 56 Cartagina

-                      Bărbatul a cărei soţie a comis adulter, nu poate fi hirotonit. 8 Neocezareea.

-                      Hirotonia întru Episcop să nu se împărtăşească numai după ce candidatul a trecut,  în chip reglementar, prin celelalte trepte preoţeşti. 10 Sardica; 7, I-II.

-                      Cel nevrednic, fiin hirotonit, se depune. 9,I; 3 TEofil ALex.

-                      Hirotonia să nu se împărtăşească persoanelor care au în familie membri eterodocşi. 36 CArtagina.

HOREPISCOPUL (vicarul Episcop) poate săvârşi hirotonii numai cu încuviinţarea fără această încuviinţare, să fie caterisit. 10 Antiohia.

-                      Poate hirotesi citeţi, ipodiaconi şi exorcişti, din încredinţarea Episcopului. 14, VII; 10 Antiohia.

-                      Poate da scrisori de pace. 8
Antiohia.

-                      Să nu facă nimic fără ştirea Episcopului din cetate. 57 Laodiceea, 89 Vas. c. M.

HULĂ  vezi:DEFĂIMARE.

I-L

EROSILIE vezi: PROFANARE, 29, IV.

IERTARE vezi: ABSOLUŢIE, GRAŢIERE.

IMPEDIMENTELE LA CĂSĂTORIE sunt:

-                      Alienaţie mintală. 2, 3, 4 Timotei Alexandrinul.

-                      Lipsa consimţământului părţilor. 38, 40, 42 Vas. c. M.

-                      Căsătoria existentă legal. 87, 93, VI; 46, 77, 80 Vas. c. M.

-                      Hirotonia. 26 ap.; 6, 13, VI; 19 ANcira, 6, 18 Vas. c. M.

-                      Postul Paştilor. 52 Laod.

-                      Săptămâna primă după Paşti. 66, VI.

-                      Răpirea. 27, IV; 92, VI; 22, 30 Vas. c. M.

-                      Logodna. Căsătoria cu logodnica altuia e oprită. 98, VI:

-                      Rudenia de sânge  până la gradul 4 (verii primari). 54, VI. Este interzisă căsătoria între nepot şi mătuşă. 11 Tim. Alex.

-                      Încuscrirea până la gradul IV, tata şi fiul cu mama şi fiica,  (gr. 3); doi fraţi cu două surori (gr 4). Căsătoria încheiată între ci înrudiţi (rudenia de sânge şi cuscrie) în gradele de mai sus se desface, iar respectivii „să cadă sub canon de 7 ani”. 54, VI. „Femeia dacă se va mărita cu doi fraţi, să se scoată din comuniune până la moarte”. 2 Neocezareea. „ Cel ce a luat pe soţia fratelui său, nu se va primi înainte de a se despărţi de ea” 23 Vasile cel Mare. Cel ce se căsătoreşte cu sora primei sale soţii, să fie supus pedepsei adulterului. 78, 87 Vas. c. M., 11 Timotei Alex. Fiul să nu ia de soţie pe concubina tatălui, nici tatăl pe concubina fiului, 87 Vas. c. M. Un soţ nu se poate căsători cu soacra sa, sau cu fiica soţiei sale dintr-o altă căsătorie. 87 Vas. c. M.

-                      Rudenia spirituală până la gradul 2 (naş cu mama văduvă a finului). 53, VI.

-                      Deosebirea de religie. Căsătoria cu ereticii e interzisă. 14, IV; 72, VI; 23 Ioan Postnicul.

-                      Cel ce încheie căsătorie cu o persoană cu care ştie că e înrudit, în gradele în care canoanele opresc căsătoria, „ va primi epitimia adulterilor”.  68 Vas. c. M.

-                      Clericul să nu binecuvinteze căsătoria la încheierea căreia se opun impedimente canonice.  11 Tim. ALex.

-                      Cei ce încheie căsătorie, de canonicitatea căreia sunt greşit convinşi, să fie trataţi mai blând. 26, VI; 27 Vas. c. M., Teofil Alex.

IMPEDIMENTE DE A INTRA ÎN CLER vezi: CLERIC

ÎNAINTARE. Clericul care refuză să primească treapta superioară la care e înaintat de Episcop, „să nu mai slujească nici în treapta din care n-a vrut să iasă”. 31 Cartagina.

INFRACŢIUNI AFURISIRE, vezi: CATERISIRE, PĂCATE, etc.

INOVAŢIILE sunt interzise. 21 Gangra; 7, 8, III; 2, 32, VI. Vezi şi: OBICEI, TRADIŢIE.

INSTANŢE JUDECĂTOREŞTI vezi şi: FORURI JUDECĂTOREŞTI.

INTERDICT.  Episcopul să nu închidă vreo biserică şi să interzică a se face slujbă în ea, pentru ca în felul acesta să poată obţine anumite beneficii materiale. 4, VII.

INTERSTIŢIU  se numeşte intervalul de timp dintre dobândirea treptelor ierarhice. Episcopul să treacă prin toate treptele inferioare preoţiei, „împlinind în fiecare stare timpul hotărât de lege”. 17, I-II, 10 Sardica.

INTERVENŢIE.  Episcopul să intervină la cei în drept, în cauza celor asupriţi şi nedreptăţiţi. 7 Sardica, 75 Cartagina.

- Clericul care mijloceşte ca cineva să fie hirotonit, sau numit într-o funcţie bisericească, prin simonie, să fie caterisit; mireanul să fie anatemizat. 2, IV.

INVENTAR.  Bunurile bisericeşti trebuiesc inventariate, sa să nu fie confundate cu ale clericilor. 40 ap., 24 Antiohia.

- Averea fiecărei mânăstiri să fie trecută într-un inventar, care se păstrează la Episcopie. 1, I-II.

JOCURI DE NOROC.  Clericul care joacă jocuri de noroc, „ori să înceteze, ori să se caterisească”. 42 ap., 50, VI.

- clericii inferiori dacă joacă jocuri de noroc, „sau să înceteze, sau să se afurisească”. 43 ap.; 50, VI.

JUDECATA BISERICEASCĂ vezi: FORURI JUDECĂTOREŞTI.

JUDECĂTORI BISERICEŞTI. Dacă se dovedeşte „ că au judecat din duşmănie, sau din patimă, sau că prin vreun dar s-au mituit”, să fie pedepsiţi. 15 CArtagina.

- Să fie mai cu băgare de seamă cum aplică pedepsele la diferite infracţiuni. 102, VI.

JURĂMÂNTUL.  Clericul sperjur să se caterisească. 25 ap.

JURISDICŢIE.  Episcopul unei Eparhii să nu-şi întindă jurisdicţia şi asupra altei Eparhii. 35 ap.; 2, II; 8, III; 20, VI; 56, 120 CArtagina; 13, 22 ANtiohia.

- Episcopul are jurisdicţie asupra tuturor credincioşilor (clerici şi mireni), şi instituţiilor bisericeşti din Eparhia sa. 8, IV; 9 Antioha. Vezi şi EPISCOP.

JUSTIŢIA BISERICEASCĂ , vezi:FORURI JUDECĂTOREŞTI

LAICUL vezi: MIREANUL

LIBERTINUL nu poate acuza pe clerici. 129 Cartagina.

LITURGHIA să se oficieze numai de cei ce au ajunat. 29, VI; 41, 47 Cartagina. În Joia Mare se poate săvârşi şi de cei ce au mâncat, înainte de a sluji. 41 Cartagina. CAn 29, VI abrogă această dispoziţie.

- Clericul care liturghiseşte în afară de biserică (ex: case particulare), fără autorizaţia Episcopului, să se caterisească. 31, VI; 10, VII; 58 Laod., 12, I.II.

LOCURI SFINTE.  Clericii care se poartă cu dispreţ faţă de locurile sfinte, să se caterisească; mirenii să se afurisească. 97, VI.

LOGODNICĂ. Cel ce se căsătoreşte cu logodnica altuia comite adulter. 98, VI; 22 Ioan Postnicul.

LOVIRE.  Clericul care dă cuiva o lovitură din care urmează moartea, să se caterisească; mireanul să se afurisească. 65 ap. Vezi şi BĂTAIE.

M-N 

MALACHIE.  Clericul care a făcut malachie, fie îănainte, fie după hirotonie, să fie supus epitimiei. În caz că e recidivist, să înceteze din preoţie. 12 Ioan Postnicul.

MARTOR.  Poate fi numai creştin ortodox, cu viaţă morală ireproşabilă. 75 ap.; 129, 131 Cartagina. 6, II; 9 Teofil Alex.

-                      Ereticul nu poate fi martor împotriva clericilor. 75 ap. De asemenea nu pot fi nicianatematizaţi, schismaticii, excomunicaţii, cateriseiţii, cei ce dispreţuiesc canoanele, cei cu viaţă imorală, cei ce au fost daţi în judecată şi nu s-au dezvinovăţit, rudelşe acuzatorului şi persoanele sub vârsta de 14 ani. 128, 131Cartagina; 6, II. Nici libertinii, cei opriţi de legile civile, păgânii, etc. 131, 129 Cartagina.

-                      Un singur martor nu e suficient pentru a dovedi ceva, ci se cer cel puţin doi martori.75 ap., 2, I; 85, VI; 132 Cartagina.

-                      Fiecare e obligat să mărturisească, atunci când e nevoie, tot ceea ce ştie sau ce a văzut pe cineva făcând. 71 Vas. c. M., 38 Ioan Postnicul.

MĂRTURISIREA PĂCATELOR.  Duhovnicul să păstreze secretul păcatelor ci i-au fost mărturisite. 132 Cartagina, 32 Vas. C.M., 28 Nichifor Mărt.

Vezi şi: PENITENŢĂ. EPITIMIE.

MÂNĂSTIRE.  Nimeni nu poate întemeia o mânăstire, fără binecuvântarea Episcopului competent. 4, IV; 17, VII, 1, I-II.

-                      Mânăstirile stau sub supravegherea Episcopului. 4, 8, IV:

-                      Averea fiecărei mânăstiri trebuie trecută într-un inventar care se păstrează la Episcopie. 1, I-II.

-                      Fiecare mânăstire să aibă un econom. 11, VII.

-                      Averile mânăstireşti să nu se înstrăineze. Episcopul care face astfel, să fie izgonit din Episcopie; egumenul să fie izgonit din mânăstire. 12, VII; 24, IV; 49, VI; 1, I-I.episcopul care zideşte  mânăstire în paguba Episcopiei, să fie supus certării cuvenite. 7, I-II.

-                      Episcopul nu are voie să primească în cler sau să pună egumen la o mânăstire din Eparhia sa, pe un călugăr venit din altă Eparhie, fără scrisoare de dimitere de la Episcopul său. 80 Cartagina.

-                      Episcopul sau egumenul care primeşte pe cineva în mânăstire pentru bani, să se caterisească; egumenisa să fie izgonită din mânăstire. 19, VII.

-                      Mânăstirile mixte (de călugări şi de călugăriţe în acelaşi loc) sunt interzise. 20, VII.

-                      Să nu se ţină femei în serviciul mânăstirilor de bărbaţi. Egumenul care face astfel să se certe, iar dacă stăruie, să se caterisească. 18, VII.

MÂNCARE.  Nu se cuvine a mânca în biserică. Cel ce mănâncă , sau să înceteze, sau să se afurisească. 74, VI; 28 Laodiceea, 42 Cartagina.

-                      cel ce vinde mâncare în curtea bisericii, făcând astfel aici negustorie, să se afurisească. 76, VI.

-                      Clericul care se reţine de la mâncare de carne, deoarece consideră carnea ca un lucru păcătos, „ori să se îndrepteze, ori să se caterisească şi să se lepede din Biserică. Aşijderea şi laicul”. 51, 53 ap., 14 Ancira.

MIR.O parte din ereticii care se convertesc la Ortodoxie, se preimesc în biserică prin ungerea cu Sf. Mir. 7, II; 95, VI; 7 Laodiceea, 1 Vas. c. M. Vezi şi ERETICI.

-                      Sf. Mir să nu se pregătească de prezbiteri, ci numai de Episcopi. 6 Cartagina.

-                      Apostaţii, care se întorc de la Biserică, să fie unşi cu Sf. Mir. 1 Ioan Postnicul.

MIREANUL  să nu-şi însuşească dregătoria învăţătorească în Biserică. 64, VI.

-                      să nu citească de pe amvon. 33, VI.

-                      Să nu-şi ia Sf. Cuminecătură, de  faţă fiind clerici. Dacă face aceasta, să se afurisească pe o săptămână. 58, VI.

-                      Nu are voie să intre în altar. 69, VI.

-                      Nu are voie să cânte (fără cântăreţ) în biserică. 15 Laodiceea.

-                      Care defaimă stăpânirea de Stat sau pe  dregători, să se afurisească. 84 ap.

MITĂ. Judecătorul bisericesc fiind mituit, să fie pedepsit. 15 Cartagina.

MITROPOLITUL este cel dintâi  dintre Episcopii provinciei respective. 34 ap., 9 Antiohia. Vezi: DEVOLUŢIUNE.

-                      Episcopii fiecărui neam trebuie să aibă un Mitropolit al lor. 34 ap.

-                      Mitropolitul convoacă ş i prezidează Sinodul. 20 Antiohia.

-                      Are dreptul de suptraveghere asupra tuturor afacerilor şi Episcopiloe din Mitropolie. 34 ap., 9 ANtiohia.

-                      Episcopii să nu facă nimic mai de seamă fără Mitropolit. 34 ap., 9 ANtiohia.

-                      Mitropolitul su-şi poate întinde jurisdicţia peste hotarele provinciei sale şi nu poate  întreprinde nimic mai de seamă, fără învoirea Episcopilor subordonaţi. 34 ap.; 2, II; 8, III; 9 Antiohia.

-                      E dator să îngrijească de completarea vacanţelor episcopale. 35, IV.

-                      Prezidează alegerea Episcopilor şi hirotoneşte (împreună cu Episcopi din Mitropolie) pe cei aleşi. 4, I; 28, IV; 19 Antiohia.

-                      Are dreptul de a vizita teritoriile episcopeşti subordonate, 52 CArtagina.

-                      Are dreptul de a pune persoane în slujbele în care Episcopul neglijează să facă acest lucru. 11, VII.

-                      Care nu pune econom la Mitropolie, să-i pună Patriarhul. 11, VII.

-                      Mitropolitul CArtaginei poate hirotoni clerici unde vrea în Mitropolia lui, şi poate transfera, în caz de nevoie, clerici dintr-o Eparhie în alta. 55 Cartag.

-                      În caz de vinovaţi este supus judecăţii Sinodului compus din Episcopii dinMitropolie şi din Mitropoliţii învecinaţi. 1, III.

-                      Episcopul care nu pomeneşte pe Mitropolitul său la slujbele divine, să se caterisească. 14, I-II.

-                      Mitropolitul care nu pomeneşte pe Patriarh la slujbele divine, să se caterisească. 15, I-II.

MONAH. Monahii trebuie să fie subordonaţi Episcopului, „să iubească liniştea, să stăruiască numai în post şi rugăciune, neîncetat petrecând în locurile unde au fost aşezaţi; să nu se ingereze sau să se amestece în afaceri bisericeşti sau lumeşti, părăsind mânăstirile lor, fără numai dacă li s-adat voie din parte Episcopului, în caz de necesitate arzătoare”. Cei ce se abat de la această hotărâre, să fie excomunicaţi. 4, 8, IV; 22, VII.

-                      Monahul sau monahia nu au voie să-şi părăsească mânăstirea şi să se ducă la alta, sau în altă parte, fără învoirea stareţului sau a stareţei.46, VI; 21, VII; 3, I-II. Dacă aceştia nu le permit, ei se pot adresa Episcopului. 6 Nic al Constantinopolului.

-                      Care fuge din mânăstire să fie afurisit. 4, I-II.

-                      Călugărul poate părăsi mânăstirea în care se află, „dacă egumenul este eretic, şi dacă intrarea femeilor în mânăstire devine liberă”. 17 Nichifor Mărt.

-                      Viaţa anterioară , păcătoasă a cuiva nu este piedică pentru intrarea în monahism. 43, VI.

-                      Nu are voie să se căsătorească. 16, VI.

-                      Care desfrânează sau se căsătoreşte, să fie supus epitimiilor pentru desfrânaţi. 44, VI. În canonul 60 Vas. C. M.se zice că se pedepseşte cu epitimia adulterilor, iar can. 16 Ioan Postnicul prevede excluderea pe doi ani de la împărtăşanie, în care timp trebuie să postească şi să facă mătănii.

-                      Monahul şi monahia să nu stea singuri de vorbă. 20, VII.

-                      Monahii nu au voie să doarmă la mânăstirile de călugăriţe, şi invers. 20, VII.

-                      Episcopul poate muta pe un călugăr de la o mânăstire la alta, îi poate permite unui călugăr să trăiască şiu afară de mânăstire. 2, 4, I-II.

-                      Monahul nu are voie să aibă avere particulară. 6, I-II.

-                      Monahul să nu intre în cârciumă. 24 Laodiceea.

-                      Monahul vagabond să fie obligat (chiar cu forţa) să se întoarcă la mânăstire. 23, IV; 35 NichiforMărturisitorul.

MONAHIE. Să se primească în monahism la vârsta de 25 de ani. Înainte de această vârstă, se pot primi numai pentru motive binsecuvântate. 126 Cartagina.

-                      călugăriţa să nu se îmbrace în haine luxoase. 45, VI.

-                      Are voie să intre în altar pentru a aprinde lumânările şi a face curăţenie. 15 Nichifor Mărturisitorul.

-                      „nu se cuvine să se împărtăşească de la călugărul prezbiter tânăr, când acesta slujeşte şi împărtăşeşte”. 23. Nichifor Mărturisitorul.

-                      Care cunoaşte păcatele grave ale altora şi nu le descoperă stareţei, să fie supusă aceleaşi epitimii ca şi ceii ce le-au comis. 38 Ioan Postnicul, 71 Vas. C. M.

-                      Restul dispoziţiilor valabile pentru monahi, sunt valabile şi pentru călugăriţe.

MONAHISM. Primirea în monahism  să se facă în prezenţa egumenului mânăstirii în care va avea să trăiască cel primit. Cel ce nu observă această regulă, să se caterisească. 2, I-II.

MORT. Să nu se dea Sf. Cuminecătură trupurilor celor morţi. 83, VI; 18 Cartagina.

NAŞ. Naşul nu are voie să se căsătorească cu mama văduvă a finului. Dacă se căsătoreşte, trebuie să divorţeze, apoi va fi supus (împreună cu respectiva soţie) epitimiilor pentru desfrânaţi. 53, VI.

-                      Naşul ia răspunderea duhovniceascăpentru finul său. 45 Cartagina.

-                      Cel ce intră în monahism trebuie să aibă naş pe un călugăr mai bătrân, care îl va instrui în observarea regulilor monahale. 2, I-II.

NEGLIJENŢĂ. Episcopul şi prezbiterul care nu poartă grijă de păstoriţii săi, să se caterisească. 58, 59 ap.

- Episcopul care neglijează să convertească la Ortodoxie pe ereticii din Eparhia sa, să fie admoniat de Episcopii din vecinătate. 121 Cartagina. Dacă stăruie în neglijenţă „cu unul ca acela să nu intre în comuniune”. 123 Cartagina.

NEIFIT. Cel de curând botezat să nu fie făcut cleric decât în cazuri excepţionale. 80 ap., 2, I, 12 Neocezareea, 3 Laodiceea, 10 Sardica.

- neofitul care a fost hirotonit, -  dacă după trecerea unui timp se află asupra lui vreun păcat sufletesc – să înceteze din cler. 2, I.

NEPOTISM. Episcopul  să nu-şi hirotoneascărudele ca urmaşi în scaunul său episcopal. Hirotonia pe care o face un episcop asupra unei rude a sa, ca urmaş al său în Scaunul episcopal, e nulă. 76 ap.

NESUPUNERE. Clericul caterisit după dreptate, dacă nu se supune pedepsei primite, ci continuie a sluji şi mai departe, „acela să se taie cu totul de la Biserică”. 28 ap.

- Clericii care nu se supun Episopului lor, se pedepsesc  cu caterisirea; mirenii cu afurisirea. 8, IV; 31 ap.; 5 Antiohia.

NOVICIAT. Cel ce vrea să îmbrăţişeze monahismul, trebuie să facă o ucenicie de trei ani. În cazuri excepţionale, acest ternmen mai poate fi redus. 5, I-II.; 41, VI.

NUNTĂ. Prezbiterul să su ia parte la nunţile celor căsătoriţi a doua oară. 7 Neocezareea.

- să nu se facă în Patruzecime. 52 Laodiceea. Şi în Săptămâna Luminată. 66, VI.

O-P

OASPEŢI. Episcopul are dreptul să ia din veniturile Bisericii, atât cât îi trebuieşte pentru întreţinerea sa proprie şi pentru ce ce-i vin oaspeţi. 41 ap.; 25 Antiohia.

OBICEIUL care este în conformitate cu principiile de bază ale Creştinismului şi este recunoscut de Biserică, trebuie respectat. 6, 7, I; 2, 7, II; 8, III; 28, 30, IV; 3, 87, 89etc. VAs. c. M.

-                      Care este potrivnic canoanelor, să se desfiinţeze. 15, I; 62, VI.

-                      Fiecare Biserică particulară îşi poate păstra obiceiurile ei, dacă sunt în consonanţă cu canoanele. 8, III; 39, VI.

-                      Foarte multe obiceiuri din viaţa bisericească se bazează pe Sf. Tradiţie. Ex: facerea semnului Crucii, îndreptarea spre răsărit la rugăciune, binecuvântarea apei la botez, lepădarea de Satana, etc. 91 VAs. c. M.

-                      În Biserica Egiptului, e obiceiul ca Episcopii să nu facă nimic mai de seamă fără ştirea şi îndrumarea Arhiepiscopului din Alexandria. 30, IV:

-                      Obiceiul din Biserica Romei de a ajuna în Sâmbetele Postului Paştilor, se reprobă. Clericul care practică acest obicei să se caterisească; mireanul să se afurisească. 55, VI.

-                      Judecătorii bisericeşti şi duhovnicii să caute să cunoască obiceiurile şi dispoziţia sufletească a păcătoşilor, pentru ca astfel să le poată da epitimiile cele mai potrivite pentru vindecarea lor sufletească. 102, VI.

OBICEIURI PĂGÂNE. Creştinii să se ferească e obiceiurile păgâne. 24 Ancira, 83 VAs. c. M. Clericii care practică astfel de obiceiur, să se caterisească; mirenii să se afurisească. 70, 71 ap., 24, 51, 61, 62, 71, 94, VI.

- Clericul care practică obiceiuri superstiţioase, să se caterisească; mireanul să se afurisească. 65, 79 ap.

OCHIU. Cel cu defect la ochi, poate fi cleric. 77 ap.

ORBUL nu poate fi episcop. 78 ap.

ORDINE.  În ierarhie trebuie să domnească ordine. Clericii  să fie subordonaţi Episcopului. 39 ap.; 56-57 Laodiceea. Diaconii să stea în urma prezbiterilor. 18, I; 7, VI; 20 Laodiceea.

ORGANIZAREA. Biserica trebuie să ţină seama, la organizarea unităţilor ei administrative, de împărţirea politică a Statului. 17, IV; 38, VI; 2, II.

PARACLIS. Clericii  care liturghisesc sau botează în paraclisele particulare fără învoirea Episcopului competent, să se caterisească. 31, 59, VI; 10, VII; 12, I-II. Vezi şi: CAPELĂ, CASĂ DE RUGĂCIUNI

PATRIARH. Prezbiterii, Episcopii sau Mitropoliţii care se dezbină de Patriarhii lor şi nu-l pomenesc la sfintele slujbe, să se caterisească. 15, I-II. Vezi: DEVOŢIUNE.

PĂCATE. Clericul care săvârşeşte păcat de moarte, să se caterisească. 32 Vas.c. M.

-                      dacă asupra celui hirorotonit cva neofit, sau asupra celui ce a fost hirotonit fără a fi examinat, s-ar afla vreun păcat grav, acela să înceteze a mai face ăparte din cler. 2, 9, I; 9, 10 Neocezareea.

-                      Episcopul sau prezbiterul care nu primeşte pe cel ce se întoarce de la păcat, ci-l leapădă, să se caterisească. 52 ap.

-                      Episcopul are dreptul să reducă penitenţele pentru păcate. 4, 7Grig de Nissa. Vezi şi: EPITIMIA.

-                      Păcatele mărturisite la spovedanie, să nu se divulge de duhovnic. Dacă acesta le spune altora, iar penitentul nu le-ar recunoaşte, să nu i se dea crezare duhovnicului. 132 Cartagina, 34 VAs. c. M., 28 Nichifor Mărturisitorul.

PEDEPSELE BISERICEŞTI pentru clerici sunt: Admonierea. 31 ap.; 32 Cartagina. Dojana. 19, IV; 25 Antiohia. Degradarea vinovatului din rangul ocupat, la cel din urmă loc între cei care ocupă acelaşi rang. 7, VI: Excluderea din serviciu pe un anumit timp. 36 ap. Oprirea de a săvârşi lucrările sfinte pe un  timp anumit. 20, IV; 3, VI; 14 Sardica; 19, 133 Cartagina.

-                      Oprirea (pentru totdeauna) de a săvârşi anumite lucrări sfinte. 9 Neocezareea. Pierderea pentru totdeauna a dreptului de a fin înaintat la grad ierarhic superior. 3, VI; 69 Vas c. M.

-                      Destituirea din serviciu. 16, I-II; 16 Antiohia, 15 ap. Depunerea din treaptă sau oprirea pentru totdeauna de la funcţiunile preoţeşti, dar cu păstrarea dreptului de a purta numele de cleric şi de a avea demnitatea clericală. 1 Ancira; 3, 26, VI; 8, 9 Neocezareea; 27 VAs. c. M. Caterisirea (vezi acest cuvânt). Caterisirea şi afurisirea deodată, 28, 30, 64. ; 86, VI; 1 Antiohia, 3, VAs. c. M. Anatema. – vezi acest cuvânt.

-                      Pedepsele bisericeşti pentru mireni sunt: afurisirea (excomunicarea), şi anatema (vezi aceste cuvinte).

-                      Nimeni nu poate fi pedepsit de judecătoriile bisericeşti, pentru păcatele ce le mărturiseşte în Taina Pocăinâei. 132 Cartagina.

-                      Pedepsele date de un Episcop ortodox sau tribunal bisericesc, sunt valabile în întreaga Biserică Ortodoxă. 12, 32 ap.; 5, I; 1 Sin. Local din Constantinopol (Sofia), 13 Sardica, 9, 105 Cartagina.

-                      Nimeni să nu fie pedepsit fără a se fi cercetat temeinic învinuirile ce i se aduc. 3, 6 Teofil Alex.

-                      Nimeni să nu fie pedepsit fără a i se dovedi vinovăţia. 133 Cartagina.

-                      Clericul să nu fie pedepsit de două ori pentru acelaşi delict. 25 ap.; 3, 32, 51 VAs. c. M., 46 Ioan Postnicul.

PEDEPSIT. Clericul pedepsit de Episcopul său, chiar dacă face apel, trebuie să rămână sub pedeapsa dată de episcop, până ce se rezolvă apelul. 14 Sardica.

- Clericul condamnat de forurile bisericeşti nu poate fi luat în apărare şi scăpat de pedeapsă, de alte foruri. 62 Cartagina. Vezi şi :CATERISIT.

PENITENŢA. Graţierea penitenţilor este de competenţa Episcopului. 6 Cartagina.

- În cazul când penitentul e pe moarte, el poate fi graţiat, în lipsa Episcopului, de către preot, şi astfel poate fi cuminecat. 7, 43 Cartagina. Vezi şi:  EPITIMII.

POMENIRE. Clericul care nu pomeneşte la slujbele dumnezeieşti pe Episcopul său, să se caterisească. 13, I-II. Asemenea şi Episcopul care nu pomeneşe pe Patriarhul său. 15, I-II.

- „ nu se cuvine a săvârşi în Patruzecime Praznicele naşterii Mucenicilor, ci pomenirile Sfinţilor Mucenici să se facă în Sâmbete şi în Duminici”. 51 Laodiceea.

POPORUL (credincioşii) au dreptul de a participa la alegerea clerului. 6 Sardica, 50 Cartagina.

POST. Clericul care posteşte (Post sec) în zilele de Duminică sau de Sâmbătă (afară de Sâmbăta Mare), să se caterisească, laicii să se afurisească. 66 ap.; 55, VI. Să fie anatema. 18 Gangra.

-                      Sf. Liturghie să se oficieze numai de clericii care au ajunat. 29, VI; 41, 47 Cartagina.

-                      În Postul Paştilor să nu se ţină nunţi sau zile de naştere. 52 Laodiceea.

POTIR. Clericul care-şi însuşeşte şi profanează Sf. Potir, să se caterisească. 10, I-II.

PREDICA. Înaintestătătorii Bisericilor trebuie săă înveţe clerul şi poporul încredinţat lor, adică să predice, mai ales în zilele de Duminică. Predica să se întemeieze pe Sf. Scriptură şi pe SF. Tradiţie. 19, VI.

-                      Episcopul care se duce în altă Eparhie şi predică acolo, fără ştirea şi învoirea Episcopului competent, să înceteze din Episcopie. 20, IV; 3, 11 Sardica.

-                      Nu se cuvine ca mireanul să predice sau să înveţe în public (în biserică), doctrina creştină. (Episcopul poate admite excepţie). Cel ce nesocoteşte această normă, să se afurisească 40 de zile. 64, VI.

-                      Femeile să nu predice în biserică. 70, VI.

PREZBITERUL se hirotoneşte de un Episcop. 2 ap.

-                      care a fost hirotonit prin simonie, să se caterisească. 29 ap.; 2, IV; 22, VI.

-                      Care se hirotoneşte a doua oară să se caterisească. 68 ap.

-                      Înainte de a fi hirotonit, să fie examinat. 9, I.

-                      „Dacă vreun prezbiter ar fi osândit pentru purtarea lui, unul ca acesta are datoria să vestească pe Episcopii din vecinătate, ca aceştia ascultând acest lucru, prin ei să se împace Episcopul său”. Dacă însă nu face aceasta, ci, mândrindu-se, se separă de Episcopul său, făcând schismă, să fie anatema. 11 Cartagina.

-                      Care dispreţuieşte pe Episcopul său şi se separă de el, să se caterisească. 31 ap., 10 Cartagina, 13, I-II.

-                      Să nu facă nimic fără învoirea Episcopului. 39 ap.

-                      Care-şi părăseşte postul şi merge în altă Eparhie, împotriva voinţei Episcopului, să nu mai liturghisească. 15 ap.

-                      Să nu se strămute dintr-un loc în altul. Cel ce face una ca aceasta, să fie înapoiat de unde a plecat. 15, I.

-                      Care săvârşeşte înainte de hirotonie vreun păcat grav, să se excludă din cler. 9, 10,I Dacă-şi mărturiseşte păcatele singur, ise interzice de a mai sluji, dar îi rămân onorururile preoţeşti. 9 Neocezareea.

-                      Care, din neştiinţă, a încheiat o căsătorie ilegală, pierdere dreptul de a săvârşi sfintele slujbe, dar îşi păstrează numirea de cleric, bineânţeles dacă desface căsătoria. 26, VI, 27 VAs. c. M.

-                      Care aduce pentru jertfă altceva decât pâine şi vin, să se caterisească. 3 ap.

-                      Să nu liturghisească în case particulare. 58 Laodiceea.

-                      Cel ce afirmă că nu se cuvine a primi Sf. Cuminecătură de la prezbiter însurat, să fie anatema. 4 Gangra.

-                      Să nu meargă la sf. Slujbă având vrăşmăşie asupra cuiva. Sf. VAs. c. M., Îndrumare pentru prezbiteri.

-                      Să se săvârşească serviciile divine cu evlavie, să nu liturghisească cu cei opriţi a liturghisi; să nu împărtăşească pe cei nevrednici cu Sf. Cuminecătură; să păstreze cu mare atenţi SfinteleTaine, ca să nu se umezească, să nu se afume şi să nu umble cu ele cei profani. VAs. c. M., Îndrumare pentru prezbiteri

-                      Care e hirotonit de eretic, dacă se converteşte la Ortodoxie trebuie hirotonit a doua oară. 68 ap. Vezi şi: HIROTONIA.

PRESCRIPŢIE.Episcopul care exercită, fără nici o împotrivire din partea cuiva, timp de 30 de ani, jurisdicţia asupra unor parohii (care nu aparţin de drept Eparhiei sale), dobândeşte jurisdicţia canon  că asupra acelor parohii. 17, IV; 25, VI.

Episcopul care converteşte la Ortodoxie vreo parohie, din altă Eparhie, şi o stăpâneşte, fără a fi stingherit de nimeni, timp de 3 ani, dobândeşte – şi de drept –, jurisdicţia asupra acelei parohii. 119 Cartagina.

PROFANARE. Cel ce duce din biserică, spre a folosi acasă, vase sfinţite, să se afurisească. 73 ap.; 10, I-II.

-                      Cel ce face agape în biserică, sau aşterne aici culcuşuri, să se afurisească. 74, VI.

-                      Cel ce face comerţ în curtea bisericii, să se afurisească. 76, VI.

-                      Clericul care bagă animale în biserică saau în curtea bisericii (afară de caz de forţă majoră), să se caterisească; laicul să se afurisească. 88, VI.

PROTECŢIE. Nimeni să nu fie introdus în cler, prin protecţi. 89 VAs. c. M.

- Clericul care mijloceşte ca cineva să fie hirotonit, sau numit într-o funcţie bisericească, prin simonie, să fie caterisit; mireanul să fie anatemizat. 2, IV: